Politics
AUR a strâns peste două milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță marți că a strâns la nivel național, precum și din diaspora, peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României.
„Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis. Această campanie s-a bucurat de o largă susținere pe străzile localităților din țară. Din păcate, avem o majoritate ticăloasă, aici în Parlament, care refuză să inițieze și să ducă la bun sfârșit voința lor de a-i curma mandatul lui Iohannis. La fel cum nu s-a aplicat referendumul privind cei 300 de parlamentari și alte exerciții de democrație, propunerea noastră către grupurile USR și PSD, aflate atunci în opoziție, nu a fost încununată de succes”, a declarat președintele AUR George Simion.
El afirmă că a reiterat către USR invitația de a depune împreună o moțiune de cenzură și de a demara procedurile pentru demiterea lui Klaus Iohannis, iar USR a refuzat.
„Suntem singurul partid de opoziție. Mulțumesc tuturor voluntarilor care s-au implicat în această campanie. Chiar dacă e vacanță parlamentară, reprezentanții AUR și-au propus să fie prezenți în stradă în lunile iulie și august, pentru a asculta vocea românilor și a găsi soluții la problemele lor”, încheie Simion.
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / 3, 2, 1… Luminiţele de Crăciun s-au aprins în bradul din Braşov. „O mare” de oameni au asistat la evenimentul special
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Imagini spectaculoase, filmate cu o dronă, de la deschiderea Târgului de Crăciun din Brașov. 1,2 milioane de luminițe împodobesc orașul, iar numai bradul din Piața Sfatului are peste 200.000 de leduri
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Probleme încă din prima zi de schi, în Poiana Braşov. Au fost şase accidente la care a intervenit Salvamontul
-
Fapt diversacum 2 zile
Experiența neplăcută prin care a trecut Horia Brenciu pentru a ajunge la concertul de la Braşov: „7 ore am simțit fiecare gropiță”
-
Utilacum 3 zile
Atenţie, dacă mergeţi pe munte! Pericol mare de avalanșe în masivele Făgăraș și Bucegi
-
Evenimentacum 2 zile
Paradă militară, în centrul Brașovului, de Ziua Națională a României. Zeci de cadre militare și mijloace tehnice vor defila în fața brașovenilor și turiștilor
-
Utilacum 2 zile
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion
-
Socialacum 2 zile
S-a stabilit data alegerilor locale din 2024. Când îşi aleg braşovenii primarul