Util
Atenţie şoferi! Restricții de circulație în aproape toată ţara din cauza caniculei

Joi, vineri și sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.
Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului ”poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:
• transporturilor de persoane;
• transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
• vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
• transporturi funerare;
• transporturi poştale;
• transporturi de echipamente de prim ajutor;
• transporturi pentru distribuire de carburanţi;
• transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
• transporturi pentru tractări vehicule avariate;
• transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
• transporturi apă îmbuteliată;
• transporturi produse provenite din exploatări agricole;
• transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.”
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Avalanșă de mari dimensiuni, în munții Făgăraș. Zăpada a spart geamurile cabanei Capra și a pătruns în dormitoare. Cei aproximativ 50 de turiști care se aflau acolo au scăpat teferi
-
Evenimentacum 3 zile
Vine gerul, în România. Meteorologii anunță temperaturi de -20 de grade, în următoarele zile. Au fost emise și două coduri galbene de vreme rea, inclusiv pentru județul Brașov
-
Socialacum 2 zile
Directorul Poştei Române, întrebat cât face o scrisoare de la Bucureşti la Braşov: „Cinci zile”
-
Evenimentacum 2 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Utilacum 11 ore
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 2 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Evenimentacum 2 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Imagini cumplite, filmate din dronă, cu dezastrul produs de cutremurele din Turcia. Un al doilea seism, de magnitudine 7,5, a fost înregistrat la prânz