Eveniment
Astăzi începe Massif Festival, în Poiana Brașov. Ce artiști vor urca pe cele 3 scene, în prima zi a evenimentului
Cel mai așteptat eveniment al iernii va începe oficial astăzi. La ora 12:00 se va da startul distracției la Massif, cel mai mare festival de muzică organizat într-o stațiune montană. Peste 35.000 de oameni sunt așteptați să petreacă pe cinste în cele trei zile ale evenimentului care are loc la baza pârtiei Bradul.
Pe cele trei scene vor urca astăzi artiști cunoscuți din țară, dar și de peste hotare. Iată care este programul primei zile a evenimentului:

Turiștii care vor merge la festival trebuie să respecte și câteva reguli impuse de organizatori. În ghiozdane sau genți, petrecăreții nu au voie să aibă mâncare și băutură, animale umbrele, camere de filmat profesionale sau orice obiecte care ar putea răni participanții. Drogurile și substanțele periculoase sunt interzise, la fel și produsele inflamabile, articolele pirotehnice sau laserele.
Organizatorii spun că este permisă intrarea la festival cu camere foto/video compacte, selfie sticks, brichete, baterii externe sau medicamente prescrise.
Cei care și-au cumpărat bilet la Massif trebuie să știe că drumul dintre Livada Poștei și Poiana Brașov va fi închis circulației între orele 11:00 și 1:00 dimineața, iar accesul în stațiune se va face cu autobuzele RATBV care vor avea o frecvență din 6 în 6 minute. Călătorii vor fi lăsați în parcarea mare din Poiană, acolo de unde își vor putea ridica și brățările cu care se poate intra în zona festivalului.
Cei care vor să ajungă cu mașina în stațiune pot alege varianta alternativă Râșnov – Poiana Brașov, dar și aici vor fi puse la dispoziție autobuze pentru că și această șosea s-ar putea închide în cazul în care stațiunea se aglomerează.
Peste 550 de jandarmi, polițiști, pompieri, cadre medicale SMURD și specialiști antidrog vor fi la datorie pe toată perioada festivalului Massif. Aceștia vor fi prezenți atât în zona de desfășurare a evenimentului, cât și pe traseele de sosire și plecare a spectatorilor, precum și pentru a asigura măsurile de securitate și asistență medicală pentru participanți.
-
Fapt diversacum 2 zileFOTO / Accident grav pe DN 13, la Rotbav: Trei persoane încarcerate după impactul cu un autocamion
-
Evenimentacum 2 zilePieton de 18 ani accidentat grav pe o trecere de pietoni din Brașov
-
Politicsacum 2 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Administrațieacum 2 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Fapt diversacum 2 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Evenimentacum o ziAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Administrațieacum 2 zilePrima pistă de biciclete din Pădurile Parc ale Brașovului a intrat în etapa de execuție
-
Evenimentacum 2 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală


