Connect with us

Social

Armata Română recrutează ofiţeri. Brașovenii pot studia aproape de casă, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Braşov având disponibile 9 locuri

Avatar

Publicat

pe

MApN a scos la concurs aproape 200 de posturi pentru viitorii ofiţeri ai Armatei Române, iar candidaţii pot alege să se înscrie la cursurile a şase academii militare sau trei universităţi civile, scrie Adevarul.ro.

Publicitate

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că organizează un concurs pentru recrutarea de ofiţeri în Armata Română. Sunt scoase la concurs aproape 200 de locuri, în cadrul a şase academii militare şi trei universităţi civile. În total, este vorba de pregătirea unor experţi în 29 de domenii esenţiale pentru MApN.

În sistemul universitar militar sunt vacante 108 locuri pentru cei care doresc să devină ofiţeri al Armatei Române. Este vorba de 26 de locuri la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu (3 ani), 9 locuri la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Braşov (3 ani), 7 locuri la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanţa (4 ani), 55 de locuri la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, Bucureşti (4 ani), 11 locuri la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti (3 ani) şi, de asemenea, 9 locuri la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, specializarea drept.

Publicitate

Termenul-limită pentru înscrierea candidaţilor este 29 aprilie, iar selecţia şi examinarea medicală se vor desfăşura după ierarhizarea candidaţilor în urma susţinerii examenului de admitere.

Apoi, mai există 78 de locuri alocate MApN în învăţământul universitar civil. 55 dintre ele sunt în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti – prin Institutul Medico-Militar, ale cărui cursuri durează, în funcţie de specialitate, 5 sau 6 ani. Dintre acestea, 45 sunt la medicină generală, 4 la medicină dentară şi 3 la farmacie. În plus, mai există şi 15 locuri la specializarea medicină generală la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş – prin Institutul Medico-Militar.

Publicitate

În fine, la Universitatea Bucureşti mai sunt disponibile 8 locuri rezervate MApN, 4 la psihologie, 2 la jurnalism şi 2 la istorie.

Pentru toate aceste posturi din universităţile civile, termenul-limită pentru înscrierea candidaţilor este 5 martie, iar selecţia acestora se face până pe 9 aprilie. Termenele finale de întocmire a dosarelor de candidat se vor stabili după ce se vor aproba metodologiile de admitere şi perioada admiterii.

Selecţia şi probele

Publicitate

Selecţia aptitudinală generală constă în parcurgerea probelor psihologice (test de aptitudini şi de personalitate), testelor fizice (traseu utilitar-aplicativ, cu baremul 1 minut şi 45 de secunde, şi alergare pe distanţa de 2.000 m, cu baremul de 9 minute şi 45 de secunde) şi un interviu de evaluare finală (pentru orientarea vocaţională a candidaţilor).

Centrele zonale de selecţie şi orientare se află la Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc şi Constanţa. Pentru anumite arme şi specialităţi militare, candidaţii declaraţi „Admis” la selecţia aptitudinală generală şi la examinarea medicală vor parcurge probe suplimentare medicale şi/sau psihologice. Este vorba de cei care, în final, vor să ajungă în Forţele Aeriene sau Forţele Navale.

Acestea se vor realiza la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială din Bucureşti sau la Centrul de Medicină Navală din Constanţa.

Publicitate

Profilul candidatului

La selecţie se pot înscrie elevii claselor a XII-a şi absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 26 de ani – 24 de ani pentru aviaţie-naviganţi – împliniţi în cursul anului 2021.

Foarte important, candidaţii trebuie să nu fi parcurs, în întregime sau parţial, un program de studii universitare de licenţă cu finanţare de la bugetul de stat, iar în cazul în care au parcurs un astfel de program de studii, să menţioneze în cererea de înscriere despre aceasta, urmând ca până la data înmatriculării să facă dovada că au achitat contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior.

Publicitate

MApN a mai comunicat că metodologiile şi regulamentele de admitere, inclusiv tematica şi bibliografia pentru examen, se publică pe site-urile instituţiilor de învăţământ militar şi civil, pe măsură ce sunt aprobate, iar ulterior pot fi consultate şi la birourile zonale informare-recrutare ale Armatei Române.

sursa: Adevarul

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Intervenţie rapidă de la Braşov, după ce lângă Mirecurea Ciuc barajele castorilor distruse de precipitaţiile din ultima vreme au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod

Redactia Brasov

Publicat

pe

Zeci de muncitori de la Apele Române au intervenit vineri  la acumularea Şuta, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, după ce barajele castorilor, distruse de precipitaţiile din ultima perioadă, au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod, afluentul râului Olt.

Publicitate

„Nivelul apei lacului a crescut şi a ajuns la o capacitate de peste 70%, fiind nevoie de o intervenţie de urgenţă”, a transmis Administraţia Naţională „Apele Române”, într-un comunicat de presă.

Echipele formaţiilor de lucru de la SGA Harghita şi ABA Olt au intrat în alertă şi de mai bine de două zile intervin cu trei motopompe de mare capacitate. Până la această oră, au reuşit să scadă nivelul apei cu circa 1 metru. Pentru că săptămâna viitoare sunt prognozate precipitaţii, utilajele de intervenţie au fost suplimentate cu încă o motopompă, care va ajunge în curând de la colegii noştri de la Dobrogea-Litoral. La operaţiunile de intervenţie participă şi echipele ISU Olt şi cele ale operatorului de apă-canal din zonă”, se arată în comunicatul menţionat.

Publicitate

Prezent la faţa locului, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Oltul, Gabriel Abos, a explicat presei, vineri seara, că barajele castorilor au blocat golirea de fund a acumulării Şuta, existând riscul unei deversări necontrolate.

„De două zile, echipele de intervenţie rapidă de la Administraţia Bazinală de Apă ‘Olt’, formaţiile de intervenţie rapidă de la Braşov, de la Harghita, lucrează la deblocarea golirii de fund a acumulării Şuta. Acumularea este pusă la uscat din 2007, dar ca urmare a activităţii castorilor, golirea de fund a fost blocată cu material vegetal şi construcţii de castori, punând în pericol exploatarea acesteia. Astăzi am reuşit să deblocăm golirea de fund, sperând ca până mâine dimineaţă să scădem nivelul apei în mod corespunzător, să putem să punem iarăşi la uscat această acumulare, întrucât în curând încep lucrările de reabilitare şi punere în siguranţă a acestei lucrări, printr-o investiţie a Administraţiei Naţionale „Apele Române”. (…) Riscul era ca partea din Miercurea Ciuc care este în aval de această lucrare, deci zona Jogodin, să fie afectată de o eventuală undă de rupere a barajului”, a declarat Gabriel Abos.

Publicitate

Acesta a menţionat că, atunci când a început intervenţia de urgenţă, în lac era acumulată în mod necontrolat o cantitate aproximativă de 180.000 de metri cubi de apă.

Deşi nu mai există un pericol iminent pentru locuitorii din zonă, echipele de intervenţie vor continua acţiunile, astfel încât apa să fie tranzitată în condiţii de siguranţă.

Administraţia Naţională „Apele Române” a precizat că locuitorii judeţelor Harghita şi Covasna sunt adesea expuşi riscului de inundaţii, un factor care contribuie la creşterea acestui risc fiind barajele pe care castorii şi le construiesc în cuveta lacurilor sau pe cursurile de apă. Adesea distruse de viituri, acestea obturează secţiunile de scurgere ale apelor şi pot provoca inundaţii cu puternic impact local.

Publicitate

„Nu vorbim cu plăcere, pentru că este vorba de un prieten de-al nostru, hidrotehnician, dar care lucrează fără autorizaţie de construire şi cam pe unde vrea el. Pericolul este realizat de lucrările pe care le fac, alături de lucrările noastre, în mod necontrol, şi sunt afectate lucrările care asigură tranzitarea debitelor prin localităţi, creând pericol de inundaţii sau existând situaţii de rupere a digurilor de apărare. Ne pare rău să vorbim aşa, dar au început să ne creeze probleme deosebite”, a spus Gabriel Abos, relateaza Agerpres.

Publicitate
Citește mai mult

Social

Incidența scade la 4,92 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Incidența la nivel județean a ajuns la 3,90 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Vineri, 16 aprilie, incidența la nivelul municipiului este de 4,92, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Publicitate

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Comana, și anume 13,33 la mie.

Totodată în județul Brașov au fost descoperite 127 cazuri de SARS – CoV-2 în ultimele 24 ore.

Publicitate

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate
Citește mai mult

Social

Primarul Clujului, Emil Boc, laudă atitudinea Andreei Moldovan după remaniere: „a ieşit cu demnitate în faţa uraganului şi a spus că decizia trebuie respectată”

Avatar

Publicat

pe

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, îi recomandă lui Vlad Voiculescu să ia exemplul Andreei Moldovan, care a ieşit „în faţa uraganului” cu demnitate şi a spus că viaţa merge mai departe după remaniere.

Publicitate

Emil Boc (PNL) spune, joi, la Digi 24, că i-a plăcut foarte mult atitudinea Andreei Moldovan, după remaniere: a ieşit cu demnitate în faţa uraganului şi a spus că decizia trebuie respectată.

„Uitaţi-vă la reacţia de excepţie a doamnei Andreea Moldovan. Putem să fim de acord cu unele sau cu altele din lucrurile pe care le-a făcut. Cu siguranţă a făcut foarte multe lucruri bune. E un om cu expertiză, dar uitaţi ce reacţie a avut. A ieşit în faţa presei, în faţa uraganului, cu demnitate şi a spus că această decizie trebuie respectată, . A înţeles locul pe care îl are un tehnocrat, pentru că şi ministrul, şi secretarul de stat sunt oameni politici în esenţă. Acolo sunt produsul politicii. Au înţeles acest lucru, viaţa trebuie să meargă mai departe cu altcineva. Nu este o tragedie”, a spus Emil Boc.

Publicitate

Liberalul le transmite membrilor USR PLUS că nu poate fi transformată o problemă personală în problema unei ţări.

Boc este de părere că dacă ministrul Voiculescu ar spune că trebuie să meargă mai departe coaliţia ar fi o soluţie pentru aplanarea scandalului.

Publicitate

„Dacă ar veni şi ar spune: . (…) Poate fi o idee pentru domnul Voiculescu”, a mai spus Boc.

Boc mai spune că solicitarea de a schimba premierul când face o remaniere guvernamentală nu are acoperire constituţională. În plus, nu se poate ca de fiecare dată când premierul remaniază un ministru să fie schimbat întregul Guvern.

„Vă daţi seama ce înseamnă schimbarea premierului? Înseamnă căderea întregului Guvern, 10- 15 zile de harababură (…). Sunt de acord că cei din USR PLUS pot să nu fie de acord cu decizia premierului, dar când au intrat la guvernare au acceptat Constituţia României care dă dreptul primului ministru să conducă un guvern. Nu sunt trei guverne. Într-un guvern nu sunt 20 de prim-miniştri, este unul singur şi atunci trebuie să îi dau posibilitatea primului ministru să îşi ajusteze din mers echipa guvernamentală”, a mai spus Boc.

Publicitate
Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>