Connect with us
Publicitate

Eveniment

Aproape jumătate din firmele care vând şi repară maşini pe Calea Bucureşti, în Braşov, nu au autorizație de funcționare

Publicat

pe

Publicitate

În perioada 12-28 iunie, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat controale la sediile/punctele de lucru ale agenților economici care desfășoară activități de comerț cu autovehicule, piese și accesorii pentru autovehicule și de întreținere și reparare autovehicule, situate pe Calea București. Activitatea polițiștilor locali a avut ca obiect verificarea autorizației de funcționare la reprezentanțele auto și unitățile de service auto.

Cu această ocazie, polițiștii locali au constatat că 8 dintre cei 20 agenți economici verificați nu dețineau acord/autorizație de funcționare.

Societățile comerciale în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum total de 3.200 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activităților comerciale desfășurate până la data autorizării, conform prevederilor OG nr.99/2000(R) privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.

Punem în vedere agenților economici faptul că desfășurarea exercițiului comercial cu autorizație/acord de funcționare reprezintă obligație prevăzută în actul normativ anterior menționat, lipsa acesteia/acestuia sancționându-se cu amendă și suspendarea activității până la data autorizării.

Publicitate

Polițiștii locali vor continua să efectueze verificări în toate cartierele din Municipiul Brașov în ceea ce privește respectarea prevederilor cadrului legal ce reglementează desfășurarea activității comerciale, conform atribuțiilor statuate.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes