Connect with us
Publicitate

Eveniment

Aproape două tone de deşeuri periculoase găsite de poliţişti la două firme din Braşov care se ocupă cu reparaţii de maşini

Publicat

pe

Mai multe substanţe periculoase au fost găsite de poliţişti la două firme din municipiul Braşov care se ocupă de comercializarea pieselor de maşini şi repararea autovehiculelor. Controalele au avut loc pe data de 10 octombrie. Oamenii legii au găsit la sediile celor două firme aproape două tone de ulei uzat şi aproape 100 de kilograme de freon, toate ţinute în condiţii neconforme.

Publicitate

În cazul primei societăţi, poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au găsit 900 de litri de ulei uzat, depozitat în recipiente neconforme. Mai mult, firma nu avea contract cu o societate specializată în eliminarea deşeurilor toxice. Pentru că firma nu avea o evidenţă a cantităţii de freon, poliţiştii au confiscat şi cantitatea de 85 de kilograme din această substanţă.

„S-a constatat faptul că societatea în cauză nu deține o evidență strictă a distribuirii cantității de freon, conform prevederilor Ordonanței nr.9/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon, fapt pentru care s-a luat măsura indisponibilizării și lăsării în custodie a 12 recipienți ce conțin 85,43 kg freon, în vederea clarificării situației, sesizării reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brașov și luării măsurilor conform competenței.”, a transmis IPJ Braşov.

La cea de-a doua companie verificată de poliţişti s-au găsit 960 de litri de ulei uzat, depozitat în 43 de recipiente neconforme. Nici această firmă nu avea contract cu o socitate care să elimine deșeurilor periculoase. Întreaga cantitate de deșeuri periculoase a fost confiscată.

Publicitate

„Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase”, dosare instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”, a mai transmis IPJ Braşov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes