Connect with us
Publicitate

Administrație

Aproape 7.000 de kilometri de conducte de apă și peste 1.400 de kilometri de conducte de gaze. Sunt doar două dintre proiectele de dezvoltare durabilă pe care Guvernul vrea să le implementeze, în 2023

Publicat

pe

Conform calendarului stabilit pentru lansarea apelurilor prin programele aferente Politicii de Coeziune în 2023, în a doua jumătate a acestui an vor fi lansate toate apelurile pentru proiecte de investiții în domenii precum apă și apă uzată, eficiență energetică, gestionarea deșeurilor sau infrastructura de gaze finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). În total, până la finele acestui an vor fi deschise în cadrul acestui program 16 apeluri de proiecte în valoare de 5,25 miliarde de euro.

Publicitate

„Implementarea Programului Dezvoltare Durabilă este o modalitate concretă pentru creșterea calității vieții românilor. Este foarte important că cele 5,25 miliarde de euro sunt puse pe masă chiar de anul acesta, pentru că se vor deschide toate apelurile de proiecte, de la cele care vizează infrastructura de apă și apă uzată până la proiecte care asigură o mai bună gestionare a deșeurilor, extinderea și modernizarea rețelei de gaze naturale sau eficiența energetică. Astfel, va exista suficient timp pentru implementarea în bune condiții a proiectelor și pentru aplicarea prevederilor referitoare la achizițiile publice, a cerințelor de eligibilitate și pentru realizarea indicatorilor de realizare și de rezultat asumați la nivel de program. Investițiile vizează peste 6.900 de km de conducte pentru apă și 1.400 km de conducte pentru rețeaua de transport de gaze”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

15 din cele 16 apeluri sunt programate a fi deschise în trimestrul 3 al acestui an, ultimul apel urmând a fi lansat în trimestrul 4. Programul Dezvoltare Durabilă va finanța din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondului de Coeziune (FC) patru priorități de investiții:

  • Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, cu o alocare totală de 3,41 miliarde de euro;
  • Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi remediere a siturilor contaminate, cu o alocare totală de 200 milioane euro;
  • Promovarea adaptării la schimbările climatice şi managementul riscurilor, cu o alocare totală de 517 milioane euro;
  • Promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu o alocare totală de 1,1 miliarde de euro.

Rezultatele așteptate la finalul perioadei

Publicitate
  • 3.768 km conducte noi sau optimizate pentru sistemele de distribuție din rețeaua publică de alimentare cu apă;
  • 3.209 km conducte noi sau optimizate pentru rețeaua publică de colectare a apelor uzate;
  • capacități suplimentare pentru reciclarea deșeurilor pentru o cantitate de 360.000 t/an
  • 6 depozite de deșeuri municipale neconforme închise și reabilitate
  • protejarea a 116,955 ha din suprafața siturilor Natura 2000 care fac obiectul unor măsuri de protecție și de refacere;
  • protecția și restaurarea a 2.310 ha de ecosisteme degradate din afara siturilor Natura 2000;
  • creșterea suprafeței acoperite de sisteme de monitorizare a poluării aerului instalate în 54 de zone de calitate a aerului;
  • investigarea a 1.183 situri potențial contaminate;
  • protejarea a 955 ha împotriva inundațiilor prin infrastructuri verzi construite sau optimizate pentru adaptarea la schimbările climatice;
  • lucrări noi sau de consolidare pentru protecția împotriva inundațiilor pentru 7,33 km în zona de coastă;
  • 1.111.234 de persoane e care beneficiază de măsuri de protecție împotriva inundațiilor;
  • 1.379.535 de persoane care beneficiază de măsuri de protecție împotriva dezastrelor naturale legate de climă (altele decât inundațiile sau incendiile de vegetație);
  • 155 km de conducte ale rețelei de termoficare și răcire centralizată nou construite sau îmbunătățite;
  • 259 întreprinderi sprijinite pentru investiții în eficiență energetică;
    capacitate de producție suplimentară de 14 MW pentru energia din surse regenerabile;
  • 1.437 km conducte ale rețelei de transport și distribuție a gazelor nou construite sau îmbunătățite.

Vor putea depune cereri de finanțare:

  • Instituții și autorități publice centrale;
  • Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) prin Operatorii
    Regionali finanțați prin POS M şi POIM;
  • Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC);
  • Asociații profesionale în domeniul apei;
  • ADI prin Consiliile Județene/Primăria Municipiului Bucureşti/primăriile de sector;
  • Administratori ai ariilor naturale protejate pentru ariile care au structuri de administrare proprii;
  • Administratori desemnați în condițiile legii și/sau proprietari ai suprafețelor de teren ce constituie ecosistem degradat aflat în proprietate publică;
  • Structurile cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă şi asigurarea funcţiilor de sprijin;
  • IMM-uri, întreprinderi mari, societăţi comerciale din industrie, cu consumuri de peste 1.000 tep/an (definite conform Legii 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare);
  • UAT și concesionari serviciu public de termoficare urbană Motru;
  • Unități administrativ teritoriale (UAT-uri);
  • Operatori distribuție energie electrică/Operator transport energie electrică;
  • Operatori rețele distribuție gaze/Operator de transport gaze.

Programul Dezvoltare Durabilă beneficiază de o alocare totală de 5.254.203.319 euro și va crea premisele pentru realizarea coeziunii sociale, economice și teritoriale prin sprijinirea unei economii cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, astfel încât să se atingă neutralitatea climatică până în 2050 și să se asigure utilizarea eficientă a resurselor naturale.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes