Administrație
Aproape 4.000 de refugiaţi ucraineni au apelat la sprijinul braşovenilor în cele 100 de zile de război

La sfârșitul săptămânii trecute, Europa, și întreaga lume, a marcat un moment unul dintre cele mai triste momente pentru umanitate din ultimii zeci de ani, 100 de zile de la atacarea Ucrainei, un stat liber și independent, de către Rusia. Declanșarea acestui război în Europa, pe lângă șocul pe care l-a provocat, a avut și un efect de solidarizare a comunității internaționale pentru sprijinirea poporului ucrainean, care s-a concretizat în trimiterea de ajutoare pentru cei rămași în țara vecină, dar și în sprijinirea milioanelor de refugiați care au încercat să scape de acest război.
Printre primele comunități care s-au implicat în sprijinirea poporului ucrainean este cea a Brașovului, care a reușit, într-un timp scurt, să devină unul dintre modelele de bună practică pentru modul în care s-a organizat pentru a face față valului de refugiați, de la deschiderea centrului de la CATTIA, la mai puțin de două săptămâni de la declanșarea conflictului, la deschiderea unor grupe de grădiniță sau școală, oferte pentru locuri de muncă pentru refugiați, sau iluminarea literelor de pe Tâmpa.
După 100 de zile de implicarea a comunității brașovene, de la primărie, organizații neguvernamentale, companii, la simpli cetățeni, în trimiterea de tone de ajutoare în Ucraina și sprijinirea a mii de cetățeni ucraineni care au ajuns la Brașov, eforturile comunității brașovene vor continua până la finalizarea războiului.
În cifre înseamnă aproape 4.000 de cetățeni ucraineni care au solicitat sprijinul centrului pentru refugiați de la CATTIA, centru care a primit recunoașterea UNICEF și a Guvernului Japoniei ca „Punct Albastru“ (Blue Dot), dintre aceștia, 1.546 sunt copii.
La aceasta se adaugă peste 450 de voluntari implicați, organizații neguvernamentale și companii din Brașov, zeci de tone de ajutoare trimise în centrele de refugiați de la graniță sau în localități din Ucraina, și sute de ore de asistență pentru cetățenii din Ucraina, directă sau prin intermediul call-center-ului deschis de primărie.
Ajutorul pe care l-a oferit comunitatea brașoveană va continua și în perioada următoare, până la finalizarea războiului, atât prin intermediul Centrului de la CATTIA, cât și prin celelate forme de sprijin: educație, alimente, produsă de strictă necesitate sau îmbrăcăminte.
Pentru a marca sprijinul comunității brașovene pentru poporul ucrainean literele de pe Tâmpa au fost iluminate în drapelul Ucrainei. Deși initial au fost aprinse pentru câteva zile, acestea au rămas în culorile albastru-galben în aceste 100 de zile.
Sprijinul Brașovului pentru poporul ucrainean rămâne necondiționat, iar în momentele importante pentru poporul vecin, literele de pe Tâmpa vor fi din nou iluminate în culorile Ucrainei.
-
Evenimentacum 11 ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Evenimentacum o zi
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Entertainmentacum 2 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 3 zile
Un limitator de înălţime a fost dărâmat de un transport agabaritic, la Timişu de Sus