Connect with us
Publicitate

Social

Aproape 2.000 de locuri la învățământul profesional și dual pentru absolvenții de gimnaziu

Publicitate

Publicat

pe

Absolvenții clasei a VIII-a (cu sau fără examen de Evaluare Națională) au la dispoziție 1.901 locuri în clasa a IX-a la unitățile școlare care organizează învățământ profesional și/sau dual, în acest an. Lista completă a acestora este disponibilă pe pagina de web a Inspectoratului Școlar Județean Brașov – isjbrasov.ro, la secțiunea dedicată admiterii în învățământul profesional și dual de stat. Înscrierea începe din 29 iunie până în 3 iulie, precum și în 6 iulie.

Publicitate

Opțiunile elevilor pentru o unitate de învățământ care are ofertă pentru învățământul profesional sau dual și pentru calificări din oferta unității se completează de către candidați, asistați de către diriginți/cadrele didactice din unitatea de învățământ gimnazial, pe baza unei programări pe zile și intervale orare realizate pentru toți absolvenții unității.

Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ pentru care au optat se realizează numai de către unitățile de învățământ gimnazial prin transmiterea electronică la unitățile de învățământ care au ofertă pentru învățământul profesional sau dual a fișelor de înscriere a candidaților, însoțite de foile matricole. Candidații nu se prezintă și nu depun personal documentele de înscriere la unitățile de învățământ pentru care optează.

În data de 6 iulie se vor afișa, la sediile și pe site-urile unităților de învățământ gimnazial absolvite și a unităților de învățământ care au ofertă pentru învățământul profesional pentru care au optat, listele cu candidații înscriși în învățământul profesional și dual. La unitățile de învățământ și calificările la care numărul candidaților înscriși la unitatea de învățământ este mai mare decât numărul de locuri disponibile, se afișează și precizări detaliate privind probele suplimentare de admitere.

Publicitate

Elevii care frecventează învățământul profesional beneficiază de o bursă profesională, acordată de stat, în sumă de 200 lei/lună. Acest sprijin financiar se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii examenului de certificare a calificării profesionale.

Elevii care frecventează învățământul dual beneficiază de bursa profesională acordată de stat (200 de lei), la care se adaugă bursa lunară și alte forme de susținere din partea operatorilor economici parteneri de practică. Bursa agenților economici este de minim 200 de lei, dar sunt și firme care dau burse mai mari.

În județul Brașov, peste 100 de agenți economici au încheiat contracte cu unitățile școlare care organizează învățământ dual, în vederea școlarizării absolvenților de clasa a VIII-a la această formă de învățământ.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes