Connect with us
Publicitate

Economic

Aplicația Free Now se va închide, în România, de la 1 septembrie. Serviciul de ride sharing nu va mai fi disponibil în țara noastră

Publicitate

Publicat

pe

Una dintre cele mai mari companii de pe piața de ride sharing din România își va încheia activitatea în țara noastră, începând cu data de 1 septembrie. Clienții care au cont pe această platformă au fost notificați prin email de către reprezentanții companiei că serviciul nu va mai putea fi folosit în România, începând cu prima zi de toamnă.

Publicitate

Iată mesajul reprezentanților Free Now:

„Ne pare rău să vă anunțăm că aplicația FREE NOW nu va mai fi disponibilă pentru utilizatorii noștri din România începând cu data de 1 septembrie 2022. Am luat decizia de a înceta operațiunile în această țară cu greu și vom rămâne mereu extrem de recunoscători pasagerilor și șoferilor noștri care au făcut parte din povestea FREE NOW în România.

Ne vom concentra mai departe pe investițiile curente din piețele cheie din Europa, în care oferta noastră de multimobilitate este în creștere.

Publicitate

Platforma noastră rămâne disponibilă pentru dumneavoastră în peste 170 de orașe din Europa, unde puteți accesa o gama completă de servicii de mobilitate prin aplicația FREE NOW, inclusiv opțiuni de taxi, mașini private, carsharing și micromobilitate.

Vă rugăm să țineți cont că voucherele pe care le aveți active vor expira în data de 31 august 2022.

Vă suntem recunoscători pentru suportul și încrederea oferite în ultimii ani. Vă mulțumim pentru tot”.

Pe 27 noiembrie 2019, Clever se transforma în FREE NOW, parte a grupului de mobilitate deținut de Daimler și BMW. În august 2021, FREE NOW anunța că Lennart Zipfel este noul Country Manager al companiei pentru România și că acesta va juca un rol activ în continuarea dezvoltării FREE NOW pe piața locală. Se pare că planurile nu s-au realizat, iar FREE NOW lasă piața locală unor companii precum Uber sau Bolt.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes