Connect with us

Economic

Aplicația care te ajută să găsești o bonă pentru copilul tău, acum disponibilă și în Brașov

Avatar

Publicat

pe

Start-up-ul local Sitter.ro, care a dezvoltat platforma online cu acelaşi nume ce ajută părinţii să găsească şi să închirieze bone, a reuşit să atragă o investiţie de 30.000 euro de la grupul de investitori Growceanu Angel Investment din Timişoara şi de la Dragoş Nicolaescu, bani care vor fi folosiţi pentru extinderea în mai multe oraşe din ţară, scrie Ziarul Financiar.

Publicitate

Fondatorii Sitter.ro, Laura Bulai şi Ovidiu Stegari, vor însă să mai obţină o investiţie în completarea acestei sume, iar apoi pe termen mediu vor să mai atragă o finanţare de circa 250.000 euro pentru a adăuga noi servicii şi a se extinde pe plan internaţional.

„De la începutul afacerii, am încheiat un parteneriat cu Cristian Bojar, cofondatorul Tazz, şi partenerii săi, iar luna trecută am finalizat o rundă de investiţii în valoare de 30.000 euro, obţinută de la Growceanu şi Dragoş Nicolaescu. Investiţia ne va ajuta să intrăm în marile oraşe din România şi să devenim cea mai mare platformă pentru servicii de îngrijire“, a declarat pentru ZF Ovidiu Stegari, CEO şi cofondator al Sitter.ro.

Publicitate

„Vom adăuga funcţionalităţi noi pe site – afişarea timpului mediu de răspuns al unei bone, mesaje online prin platformă, scurt video de prezentare – şi ne vom îmbunătăţi procesul de verificare – adăugarea testării psihologice, interviul bonei vizibil pe profilul fiecăreia, recomandări de la alţi părinţi.“ El a adăugat că start-up-ul mai vrea să atragă încă o investiţie pentru a încheia această rundă.

În prezent, platforma Sitter.ro este disponibilă în Timişoara, Cluj şi Braşov, iar începând de luna aceasta şi în Bucureşti.

Publicitate

În total, pe platformă sunt înscrise acum peste 700 de bone, iar peste 300 de clienţi au încercat deja serviciul.

Proiectul Sitter.ro a pornit în septembrie 2019 cu o finanţare non-rambursabilă europeană în valoare de 34.000 euro, ideea dezvoltării unei astfel de platformei venind în momentul în care cofondatoarea Laura Bulai, care a fost bonă timp de 8 ani, a fost contactată în aceeaşi zi de către mai multe familii, care aveau nevoie de ajutor cu îngrijirea copiilor lor.

„Atunci, ne-am dat seama că este o nevoie reală şi că părinţii nu au o opţiune viabilă pentru a găsi o bonă de încredere. În acel moment am hotărât să venim în ajutorul lor, oferindu-le o soluţie accesibilă, sigură şi uşor de folosit“, a punctat Laura Bulai, COO şi cofondator în cadrul Sitter.ro.

Publicitate

Pe termen lung, cei doi antreprenori vor să adauge mai multe servicii de îngrijire în cadrul platformei şi să se extindă la nivel internaţional.

„Ne dorim să fim prima platformă din România care inglobează toate cele 5 servicii de îngrijire – babysitting, petsitting, îngrijire vârstnici, menaj şi meditaţii, la care părinţii să poată apela, atunci când au nevoie.“

Pentru a-şi atinge obiectivul, fondatorii Sitter.ro mai au însă nevoie de finanţări mai mari în următorii ani.

„Planul pe termen mediu este să ridicăm o rundă de 250.000 euro pe Seedblink, ca să putem creşte şi celelalte tipuri de servicii complementare şi pentru a scala la nivel internaţional.“

Publicitate
Spune-ți părerea

Economic

Maraton de afaceri, la Brașov, Sibiu și Făgăraș

Redactia Brasov

Publicat

pe

Primarul Allen Coliban a participat astăzi la deschiderea Maratonului de Business „rePORNIM ECONOMIA“, organizat de Camera de Comerț și Industrie Franceză în România (CCIFER).

Publicitate

Alături de ceilalți reprezentanți ai autorităților locale și județene, primarul Brașovului a participat, din postura de speaker, la prima masă rotundă a maratonului, „Atractivitatea Municipiului Brașov și a zonei metropolitane. Perspective și pipeline de proiecte.

Maratonul de Business își propune să conecteze, în cadrul celor 20 de evenimente digitale, membrii CCIFER din Brașov, Făgăraș și Sibiu cu mediul de afaceri național, liderii autorităților publice locale și mediul academic. Discuțiile și workshop-urile se axează pe oportunitățile regionale de dezvoltare sau susținere a proiectelor publice sau private de investiții din economia locală a celor trei orașe și din zona metropolitană în sănătate, infrastructură de transport și turism, educație și resurse umane, protecția mediului și tehnologii „verzi“ sau zona industriilor digitale.

Publicitate

Evenimentele din cadrul maratonului se desfășoară on-line. Participarea la mesele rotunde, reuniunile tehnice și de lucru și dezbateri este gratuită, însă există și o serie de evenimente în care este necesară plata unei taxe de participare. Numai persoanele care se înregistrează și primesc o confirmare de participare au acces la evenimente.

Astăzi, de la ora 16.00, și viceperimarul Flavia Boghiu va avea o intervenție în cadrul mesei rotunde „2050 – Brașov, oraș verde“.

Publicitate
Citește mai mult

Economic

Revolut şi-a lansat propria bancă în România. Depozitele clienţilor sunt garantate în limita a 100.000 euro

Avatar

Publicat

pe

Revolut a lansat operaţiunile bancare în România, informându-i pe clienţii care aleg să folosească Revolut Bank că vor beneficia de protecţie pentru depozite.

Publicitate

Revolut, aplicaţia financiară globală cu peste 15 milioane de utilizatori în întreaga lume a anunţat luni operaţionalizarea licenţei sale bancare în România. Clienţii din România care aleg să folosească Revolut Bank se vor bucura de protecţie pentru depozite în baza Schemei Europene de Garantare a Depozitelor, în limita a 100.000 euro, precum şi de servicii adiţionale,

Utilizatorii din România au acum posibilitatea să opteze pentru transferul la Revolut Bank pentru a beneficia de servicii adiţionale prin intermediul aplicaţiei. Procesul de transfer durează doar câteva minute.

Publicitate

Peste 1,3 milioane de români au încredere în Revolut şi folosesc serviciile oferite pentru a-şi gestiona mai bine banii. Reprezentanţii companiei sunt convinşi că introducerea protecţiei pentru depozite, alături de serviciile şi funcţionalităţile pe care Revolut le oferă deja, vor aduce mai mult control şi siguranţă clienţilor.

“Revolut este fintech-ul cu cea mai rapidă creştere din Europa şi acest lucru se datorează faptului că ne-am prioritizat întotdeauna clienţii. Un rol important îl are de asemenea şi designul de produs, faptul că nu percepem taxe şi comisioane ascunse şi construim constant produse financiare inovatoare”, a declarat Virgilijus Mirkės, Chief Executive Officer la Revolut Bank.

Publicitate

“Lansarea operaţiunilor bancare în România va aduce un nivel ridicat de siguranţă şi încredere clienţilor noştri şi ne va permite să adăugăm o suită de produse şi servicii noi în viitorul apropiat ”, a mai adăugat Mirkės.

Până în prezent, Grupul Revolut a obţinut investiţii în valoare de aproape 1 miliard de dolari şi a fost recent evaluată la 5,5 miliarde de dolari. În doar cinci ani, Revolut a atras peste 15 milioane de clienţi din întreaga lume. Revolut a lansat operaţiunile bancare anul trecut, în Polonia şi Lituania, şi oferă deja servicii de creditare competitive în ambele ţări. Licenţele bancare specializate permit ca Revolut Bank să ofere servicii bancare limitate prin intermediul aplicaţiei Revolut împreună cu o matrice de servicii şi produse financiare care sunt oferite de alte companii din Grupul Revolut.

Aplicaţia Revolut oferă clienţilor posibilitatea de a şti cât cheltuiesc în fiecare lună, pe categorii. Utilizatorii, pot stabili bugete lunare pentru fiecare categorie în parte şi pot totodată să-şi administreze cheltuielile recurente pentru abonamente ori să economisească folosind funcţionalitatea de rotunjire a mărunţişului. Clienţii Revolut pot de asemenea să cheltuie şi să transfere bani, fără taxe ascunse, la nivel global, să deţină valută în 29 de monede, direct în aplicaţie şi să transfere bani instant prietenilor sau familiei.

Publicitate
Citește mai mult

Economic

Un operator feroviar privat a ieftinit biletele pe ruta Braşov – Bucureşti. Vezi noile preţuri

Redactia Brasov

Publicat

pe

Începând de luni, 1 Martie, sunt importante reduceri de preț la biletele de tren pe Valea Prahovei şi Braşov, pentru a facilita mobilitatea turiștilor și nu numai.

Publicitate

În această dimineață au fost publicate noile tarife de transport pe ruta București-Brașov practicate de operatorul Softrans SRL. Tarifele sunt valabile pentru trenurile RE 15931, RE 15933, RE 15935 București Nord-Brașov și RE 15932, RE 15934 și RE 15936 Brașov-București Nord. Iată tarifele:

București Nord-Ploiești Vest 11 lei,

Publicitate

București Nord-Câmpina 17 lei,

București Nord-Breaza Hc 17 lei,

Publicitate

București Nord-Sinaia 23 lei,

București Nord-Bușteni 23 lei,

București Nord-Azuga 23 lei,

Publicitate

București Nord-Predeal 25 lei,

București Nord-Brașov 29 lei.

Brașov-Predeal 8 lei,

Brașov-Azuga 9 lei,

Brașov-Bușteni 9 lei,

Brașov-Sinaia 10 lei,

Brașov-Breaza Hc 13 lei,

Brașov-Campina 15 lei,

Brașov-Ploiești Vest 20 lei

Brașov-București Nord 29 lei.

Trenul RE 15931 este singurul care nu oprește în Breaza Hc.

Prețurile publicate au inclusă și taxa de 4 lei pentru locul rezervat. Softrans are în plan și eliminarea situațiilor neplăcute din cauza rezervărilor on-line în care toate locurile erau rezervate, dar trenul pleca din gară cu un grad de ocupare mai mic de 50%, se mai precizează în postare.

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>