Connect with us
Publicitate

Social

Apar pepenii de Dăbuleni în pieţele din Braşov

Publicat

pe

Municipalitatea continuă campania de readucere a adevăraților producători în piețele brașovene, în paralel cu eliminarea intermediarilor. Din 1 iulie, brașovenii vor putea cumpăra celebrii pepeni de Dăbuleni direct de la producătorii din zonă. Serviciul de Administrare Piețe a finalizat procedura de atribuire a locurilor temporare de vânzare de pepeni pentru sezonul 2023. Aceste locuri de vânzare au fost destinate exclusiv producătorilor și adjudecate de către producătorii din județul Dolj, cu faimoșii pepeni din Dăbuleni și Sadova.

„Anul trecut le-am făcut o promisiune brașovenilor, că ne vom asigura că în piețele brașovene vor avea acces, în primul rând, adevărații producători, iar legumele și fructele vor fi de calitate. Am reușit să eliminăm o parte dintre samsari, alții au plecat de bună voie, iar în următoarea perioadă, vor mai pleca din piețe acei așa-ziși producători care în fiecare dimineață se duc la piața en-gros de la Stupini ca să cumpere produsele pe care se jură că le-au cultivat pe pământul lor. În locul celor care pleacă vin producătorii care până acum nu aveau loc de acești samsari. De la 1 iulie brașovenii vor putea cumpăra pepeni cultivați chiar pe terenurile din Dăbuleni și ne vom asigura că vor fi de acolo. Am avut o comunicare continuă cu producătorii și autoritățile de acolo, ca să ne asigurăm că vin la Brașov, iar inspectorii serviciului de piețe vor merge zilele următoare să verifice, chiar la Dăbuleni, că pepenii care vor ajunge pe mesele brașovenilor sunt de cea mai bună calitate. Așa facem cu toți producătorii. Deja au fost făcute astfel de controale în Brașov, Dolj și Buzău. Vor urma verificări și în celelalte județe de unde provin cei care vând produse agro-alimentare în piețele din Brașov. Îi invităm pe toți cei care își cultivă terenurile cu legume și fructe, să vină la Brașov să își vândă produsele pentru că vor avea, oricând, acces în piețele orașului”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu, care coordonează activitatea Serviciului de Administrare Piețe.

Conform serviciului care gestionează activitatea din cele 5 piețe agro-alimentare începând cu data de 1 iulie 2023 brașovenii vor putea cumpăra pepeni de proveniență garantată din județul Dolj, respectiv producători din orașul Dăbuleni și comuna Sadova a aceluiași județ.

În piața Astra vor fi 3 producători din Dăbuleni și un producător din Sadova.

Publicitate

În piața Dacia vor fi 7 producători din Dăbuleni, locurile de vânzare fiind distribuite astfel: 5 locuri pe tronsonul III- aleea către Compania Apa, un loc vânzare pe platoul pieței în tronsonul II și un loc de vânzare în hala agroalimentară, pe tronsonul I.

În piața Tractorul, pe platoul din strada Olteț, în afara pieței, vor fi 5 producători din Dăbuleni.

În următoarele zile, cu acordul producătorilor, inspectorii serviciului piețe din Brașov vor efectua controale la fața locului pe terenurile producătorilor cultivatori de pepeni.

De la intrarea în vigoare a regulamentului privind piețele, în iunie 2022, inspectorii de la piețe au verificat cu foarte mare atenție fiecare producător, de la documente la proveniența produselor, și au făcut controale inclusiv pe terenurile de pe care aceștia declarau că își obțin marfa, în localitățile de unde proveneau aceștia. Până acum au verificat, pe teren, producătorii din județele Brașov, Dolj și Buzău.

În urma acestor controale, 4 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, iar alți 10 au renunțat să mai vândă în piețele publice din Brașov. Alți 4-5 comercianți urmează să fie îndepărtați, după ce inspectorii Serviciului de Administrare Piețe au reușit să documenteze modul în care aceștia cumpără produse din piața en-gros și le comercializează în piețele brașovene pe baza certificatelor de producător.

Exemplu Brașovului a devenit model de bună practică și pentru piețele din alte localități, Municipalitatea fiind invitată, la adunarea generală a serviciilor publice de administrare piețe, să prezinte modul în care, prin reglementări și implicare, am reușit să-i readucem pe adevărații producători în piețe.

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes