Connect with us
Publicitate

Economic

Angajat SRI și consilieri locali, numiți în conducerea Pirochim Victoria și Fabrica de Pulberi S.A. Făgăraș

Publicat

pe

Experții militari subliniază că prioritatea numărul unu a industriei de apărare din țara noastră o reprezintă construcția unei fabrici de pulberi

În prezent, România are două fabrici de pulberi, Pirochim Victoria și Fabrica de Pulberi S.A. Făgăraș, însă doar ultima produce explozibili în acest moment, dar cu materie primă importată fie din Serbia, via Rusia, sau Turcia.

Director general din SRI la Fabrica de Pulberi Făgăraș

În urmă cu câteva zile, Generalul (r) Alexandru Grumaz sublinia că prioritatea zero a industriei de apărare a României ar trebui să fie construcția unei fabrici de pulberi. Acesta nota că dacă în anii 1990-2000 țara noastră producea pulberi la Făgăraș și Victoria, în prezent importăm pulberi din Serbia fabricată cu componente chimice din Rusia. „Orice țară serioasă din Uniunea Europeană şi din NATO trebuie să aibă şi să poată produce propria pulbere. Este o prioritate maximă a noastră”, sublinia generalul.

Fabrica de Pulberi SA Făgăraș are o istorie de peste 100 de ani, fiind înființată în 1921, dar devenind operațională abia în anul 1939. În 1975, fabrica avea să fie modernizată printr-un transfer de tehnologie din China, iar după 1989 aveau să fie retehnologizate mai multe linii de producție a explozibililor de mare putere. Mai mult, la începutul anilor 2000 avea să fie pusă în funcțiune și o instalație de nitrare, unde se producea materie primă pentru explozibili.

Publicitate

Cu toate acestea, doar câțiva ani mai târziu, compania intră în dificultăți. În anul 2004, chiar Primăria Făgăraș a executat fabrica de pulberi pentru o datorie de 200.000 euro. În consecință, autoritățile locale vând la fier vechi instalația de nitroceluloză, care producea o parte din materia primă pentru pulberi. Compania continuă însă producția de explozibili, însă cu importuri de pulberi din Serbia. În anul 2020, Newsweek scria că în ultimii cinci ani România importase TNT și pulbere din Serbia în valoare de aproape 25 de milioane dolari.

Datele financiare ale fabricii din Făgăraș arată că în 2007 aceasta avea pierderi de peste jumătate de milion de lei la o cifră de afaceri de 1,2 milioane, dar și datorii de 17 milioane. Până în anul 2021, cifra de afaceri a companiei ajunge la 2,9 milioane lei, cu pierderi în fiecare an (cu o singură excepție -2019), însă datoriile companiei scad la sub patru milioane lei. De altfel, abia în 2017 autoritățile de la București fac eforturi pentru deschiderea producției de pulberi la Făgăraș, iar în 2020 Ministerul Economiei anunța o primă tranșă de 22 de milioane euro, dintr-o investiție de 36 milioane.

Anul 2022, anul în care începe și războiul din Ucraina, reprezintă anul în care afacerile fabricii cu 152 de angajați cresc spectaculos până la 5,1 milioane lei, și un profit de 3,8 milioane. Este și anul în care autoritățile centrale, în nevoia de a revitaliza industria de apărare a țării, decid ștergerea datoriilor către bugetul de stat a celor atât a Fabricii de Pulberi Făgăraș, dar și a datoriilor Pirochim Victoria.

În luna ianuarie a acestui an, angajații Fabricii de Pulberi Făgăraș fac un protest spontan nemulțumiți de faptul că Ministerul Economiei, condus de Florin Spătaru la acea dată, s-a opus deciziei CA-ul Romarm de a-i prelungi mandatul în fruntea companiei a directorului general, ing. Monica Vlad. Aceasta, cu o experiență de 30 de ani în industria de armament, a condus compania în ultimii trei ani pe baza unor contracte provizorii de patru luni, prelungite de fiecare dată. Deși protestele angajaților au continuat și în luna februarie, „nu vrem director politic” a fost una din revendicări, la conducerea companiei avea să vină Dorin Bîrghișan.

Potrivit CV-ului acestuia, Dorin Bîrghișan este doctor în inginerie industrială (2003) la Universitatea Transilvania din Brașov, iar între 1994 și 1997 a fost inginer șef de șantier la două firme din Făgăraș. Între anii 1997 și 2006 devine expert în zona Făgăraș la o „instituție publică cu atribuții în domeniul securității naționale U.M. 0623”, unde derulează activități privind securitatea națională în varii domenii, economic, industrial sau infrastructură.

În anul 2006 obține un certificat de absolvire în managementul securității naționale de la Academia Națională de Informații, an din care, până în 2020, devine șeful structurii din Făgăraș din domeniul securității naționale. În fapt, U.M. 0623 este sediul din județul Brașov al SRI. Potrivit declarației de avere depuse la 30 de zile după numirea în funcția de director general, acesta încasase un salariu de 7.920 lei în această funcție, și avea o pensie de 9.063 lei.

Președintele Consiliului de Administrație al Fabricii de Pulbere SA Făgăraș este Stela Geica, care din 2022 este consilier superior în Ministerul Economiei. Anterior, începând cu 2018, aceasta a ocupat funcția de inspector superior în Ministerul Educației, după ce la începutul carierei a fost atât profesor de matematică (1998-2006) cât și angajat în sistemul bancar (2007-2018).

Al doilea membru în CA-ul fabricii din Făgăraș este Constantin Sorin Manduc, cel care până în 2016 a fost primarul orașului Făgăraș din partea PNL, timp de două mandate,  dar și președinte al organizației locale a liberalilor. În 2016 a candidat pentru un fotoliu de senator, fără succes însă. Timp de doi ani și-a încercat succesul în afaceri, iar firma pe care o conducea, Rogero Tools SRL, ajunsese la un profit de 72.000 lei în 2018, însă și-a încetat activitatea după ce Sorin Manduc s-a reorientat către administrația centrală.

Începând cu 2019, odată cu venirea liberalilor la putere, a ocupat astfel mai multe funcții în aparatul bugetar. A fost întâi direct al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, filiala Brașov, iar din 2020 a fost trecut pe funcția de director adjunct, iar din 2022 doar șef-birou. De asemenea a fost și consilier superior în cadrul Ministerului Mediului începând tot cu 2019, după ce în anul anterior a fost consilier al unui senator.

Potrivit CV-ului său acesta este licențiat în jurnalism, la Universitatea Româno-Canadiană din Brașov, are un master în drept la Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca și un curs în diplomație la IDR. Acesta menționează și cele trei titluri onorifice primite în perioada în care a fost primar al Făgărașului: Ordinul „Stephanus Magnus”, primit de la Patriarhul Daniel în 2009, Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, primit în 2014 tot de la Patriarhul Daniel și distincția „Crucea Șaguniană” pentru mireni, conferită de IPS Laurențiu în 2016. Pe lângă Fabrica de Pulberi din Făgăraș, Constantin Sorin Manduc a fost numit și în CA-ul unei alte companii din industria de armament, Carfil SA.

Ultimul membru din CA al Fabricii de Pulberi Făgăraș SA este Nicolae Butunoiu, consilier local din partea PSD. Acesta a lucrat din 1971 până în 1989 proiectat în cadrul Institutului de Cercetare și Proiectare Produse Plate și Acoperiri Metalice, iar în 1997 și-a luat licența în drept, lucrând apoi timp de 20 de ani în funcția de consilier juridic la diverse firme. În CV-ul său, la competențe și aptitudini, acesta menționează: „depanare și reparații auto, aparate electrice. Îmi place să călătoresc, să cunosc lucruri și oameni noi. Citesc. Îmi place să ascult muzică, urmăresc cu plăcere emisiuni TV”. La protestul de la începutul anului, angajații l-au acuzat pe Nicolae Butunoiu că a susținut numirea în funcția de director al fabricii a fostului șef SRI Făgăraș deși acesta nu are 5 ani de experiență în acest domeniu, așa cum cere Legea 232/2016 privind industria de apărare.

Pirochim Victoria

La fel ca și Fabrica de Pulberi SA Făgăraș, Pirochim Victoria a fost înființată înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind în acest moment o filială a Companiei Naționale Romarm. Dacă fabrica din Făgăraș are acum un fost cadru SRI la conducere, Romarm a avut până recent la fel un director general, fost șef al unui departament din SRI. Este vorba de Gabriel Țuțu, fost agent de poliție în Galați, ajuns ulterior șeful departamentului de combatere a amenințărilor cibernetice la adresa securității naționale. În luna martie a acestui an, CA-ul Romarm l-a demis din funcție după ce DNA l-a pus sub cercetare pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual în dosarul privind achiziția unor măști sanitare neconforme.

De altfel, compania Romarm are o istorie nefericită cu șefi ce au probleme cu legea. În anul 2015, directorul de atunci al companiei, Dan Tache, era trimis în judecată pentru abuz în serviciu (achitat în 2018 după ce în primă instanță fusese condamnat cu suspendare), succesorul său generalul Florea Șerban, era și ea trimisă în judecată într-un dosar privind cumpărarea unor locuințe de serviciu. La fel, Lori Boian, director până în 2013 al Romarm avea să fie condamnat pentru ucidere din culpă în dosarul exploziei din 2011 de la UM Sadu.

Pirochim Victoria este condusă de către directorul general Milică Palade. Pe site-ul companiei nu există o listă cu conducerea companiei, declarațiile de avere și CV-urile acestora. Milică Palade se află la conducerea companiei cel puțin din anul 2004, atunci când este citat astfel de către presa locală. Pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, acesta are depuse declarațiile de avere și interese doar în anul 2022. Potrivit acestor declarații, acesta încasase un salariu de 80.724 lei, la care se adaugă alți 45.550 lei, pensie. În declarația de avere a directorului general nu sunt menționate alte bunuri sau active financiare, acesta nedeținând vreo casă, mașină sau cont de economii, potrivit documentului.

În Consiliul de Administrație a fost numit, din partea Ministerului Economiei, Dragoș Neamțu, consilier superior în minister pe partea de politici industriale și competitivitate. Doctor în economie, acesta a lucrat timp de zece ani la Hidroconstrucția, iar din 2018 lucrează în Ministerul Economiei. Un alt specialist în CA al Pirochim Victoria este Mihai Obăcescu, expert în cadrul Ministerului Economiei din 2012, iar din anul 2018, atunci când este numit în CA-ul filialei Romarm, este expert în cadrul Departamentului pentru Privatizare și Administrația Participațiilor Statului. De-a lungul anilor a făcut parte din consiliile de administrație a mai multor companii din industria de apărare, precum Cugir SA, dar și a altor companii de stat, precum Avioane Craiova, Ghimbav sau Compania Națională a Huilei.

Ultima persoană numită în CA-ul Pirochim Victoria este Dan Valentin Clonț, consilier local al Municipiului Făgăraș, ales în 2020 pe listele ProRomânia. Până în 2020 a fost viceprimar al Făgărașului. În declarațiile de avere ale acestuia nu apar menționate active financiare, nemenționând niciun cont de economii, dar declară două credite contractate în 2007 și 2008. Pe lângă un teren agricol de 2 Ha și o casă de locuit de 1.400 metri pătrați, acesta menționa în declarația de avere din 2018, 24.000 de euro, dar primit la nuntă și cununia civilă. În același an, câștiga 2.700 de lei din vânzarea mieilor.

În luna martie a acestui an, ministrul economiei, Florin Spătaru, declara că Executivul va aloca nu mai puțin de 800 de milioane de lei pentru construcția unei noi fabrici de pulberi în România, anunțând chiar parteneriate cu companii din Coreea sau Statele Unite. În realitate, pentru fabrica de pulberi s-au alocat doar 70 de milioane, și se pare că dorința autorităților este ca în locul celor două fabrici să fie construită una nouă. Construcția însă pare să fie blocată în stadiul de proiect, directorul Pirochim Victoria precizând că un astfel de proiect durează cel puțin doi ani, ministerul neavând luată o decizie nici măcar cu privire la instalațiile dorite.

Necesitatea investițiilor statului într-o nouă fabrică de pulberi a venit după ce în anul 2021 gigantul german Rheinmetall, care semnase un memorandul cu Ministerul Economiei pentru construcția fabricii de la Făgăraș, a renunțat la înțelegere după ce autoritățile nu au alocat fondurile promise în această investiție.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes