Eveniment
Amplu exercițiu militar desfășurat în Brașov. Militarii români și americani au participat la ”WOLF STRIKE 20”

Structuri de cercetare (Compania 206 Cercetare) din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, alături de militarii aparținând Batalionului 5 din compunerea Regimentul 101 Aviație Terestră a armatei Statelor Unite ale Americii, au luat parte în perioada 20-25 noiembrie, la exercițiul ”WOLF STRIKE 20” în raionul Cabana Brădet – Poligonul Grohotiș – Vf. Zănoagei, scrie defenseromania.ro.
Potrivit sursei ciate, este pentru prima dată când se desfășoară acest exercițiu la Brașov. Scopul acestui exercițiu a constat în creșterea interoperabilității între cele două structuri participante prin aplicarea tehnicilor tactice și a procedurilor specifice elaborate în comun.
Exercițiul a debutat cu planificarea în detaliu și executarea procedeelor necesare executării manevrelor specifice de îmbarcare și debarcare din elicopter, precum și executarea procedurilor de evacuare medicală pe calea aerului.
Executarea manevrelor de inserție pe calea aerului, debarcarea elementelor de asalt în apropierea obiectivului, executarea asaltului asupra obiectivului cu sprijinul elicopterelor de asalt și evacuarea elementelor de cercetare la finalul asaltului.
Foto: Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”
-
Evenimentacum o zi
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 3 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Economicacum 3 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei
-
Evenimentacum 2 zile
O casă din Bran a fost ţinta hoţilor! Proprietarul a rămas fără 17.000 de lei, după ce tâlharii au spart locuinţa
-
Evenimentacum 2 zile
Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă în cazul pantografului rupt de la un tren, care a rănit trei tinere la Azuga
-
Turismacum 3 zile
Târgurile de Crăciun din România, atracție pentru turiștii străini. Brașovul, Sibiul sau Craiova, printre destinațiile preferate ale vizitatorilor de peste hotare
-
Socialacum 3 zile
Procedură în premieră, la Spitalul Județean Brașov. Medicii au realizat prima crioablație pentru fibrilația atrială
-
Economicacum 3 zile
Benzina și motorina se vor scumpi, începând de la 1 ianuarie 2024. Cât vor plăti șoferii români pentru un plin