Eveniment
Angajatul unui lanț internațional de fast food, cu restaurante în Brașov, a fost achitat pentru că racola minore pentru prostituție. Magistrații l-au condamnat pentru că trimitea tinere majore să facă sex pe bani

În dorința de a face bani, un bărbat de 33 de ani, din Brașov, care se ocupa de recrutarea de personal la un lanț internațional de fast food, încerca să convingă tinere, unele dintre ele minore, să se prostitueze. Cum fetele au refuzat, instanța a considerat că că fapta angajatului nu reprezintă infracțiune și l-a achitat. În schimb, individul a fost condamnat doar pentru că a înlesnit unor tinere majore să practice prostituția sub protecția sa, scriu jurnaliștii libertatea.ro.
Individul a fost arestat în vara anului 2021, după ce procurorii DIICOT au apelat la un investigator sub acoperire pentru a-i proba întreaga activitate infracțională. Nelu-Adrian. C., racola minorele prin intermediul anunțurilor de angajare. În timp ce în dosar este prezentat ca fiind un angajat din departamentul de management, care se ocupa de recrutarea personalului, conform companiei acesta era un lucrător comercial.
Potrivit datelor din dosar, într-o primă etapă, bărbatul a înlesnit practicarea prostituției pentru trei tinere majore, racolate pe site-urile de anunțuri. Acestea postau mesaje în care scriau că sunt în căutarea unui loc de muncă.
Nelu-Adrian C. le-a contactat telefonic și le-a propus să câștige bani făcând masaj. Ulterior, când se întâlnea cu femeile nu mai lua în discuțiile serviciile de masaj, convingându-le că pot câștiga și peste 1.000 de lei pe zi dacă vor întreține relații sexuale. Bărbatul le asigura pe femei că le va oferi protecție și o locație decentă, închiriind apartamente în regim hotelier în municipiul Brașov. Pentru asta le cerea drept comision 50% din câștigurile zilnice. Într-o primă fază, femeile au acceptat, ulterior, însă, rând pe rând acestea au plecat din apartament fără să-l anunțe.
Prima victimă minoră, o adolescentă de 17 ani, a fost racolată chiar în urma unui întâlniri pentru angajarea la fast food-ul din Brașov. După această discuție, în cadrul căreia adolescenta i-a comunicat „domnului Adrian” vârsta sa a fost contactată prin intermediul aplicației WhatsApp în mod repetat. Deși adolescenta își exprimase dorința să lucreze la restaurant, „domnul Adrian de la management” i-a comunicat că poate câștiga mult mai bine în cadrul unui salon de masaj erotic, câte 700-800 de lei zilnic, cazare și un program flexibil. După această ofertă, individul i-a propus „o întâlnire discretă”, contra sumei de 100 de euro, întâlnire în cadrul căreia vor avea loc doar mângâieri și sărutări, fie într-o cameră de hotel, fie în toaleta unui mall. Fata l-a refuzat.
Văzând că nu reușește să o convingă, bărbatul a abordat alte minore. Pe 28 aprilie 2021, observând anunțul unei alte adolescente care își căuta un loc de muncă, i-a trimis un mesaj cu o ofertă de a lucra în cadrul unui salon de masaj. Și acesteia i-a comunicat că poate câștiga 700 de lei pe zi, plus alte avantaje. Apoi, discuția dintre cei doi a continuat prin intermediul aplicației social media Facebook.
Nelu-Adrian C. a sfătuit-o pe fata de 16 ani să nu relateze părinților despre activitățile pe care le va desfășura și să îi mintă spunându-le că va face curățenie la anumite locații. Potrivit conversațiilor dintre cei doi, ajunse la anchetatori, minora în vârstă de 16 ani l-a întrebat dacă este legal acest lucru, însă bărbatul a evit răspunsul, prezentându-i doar avantajele financiare. Fata nu a căzut în capcană și a refuzat să mai comunice cu el. Anchetatorii arată că Nelu Adrian C. a continuat să caute alte minore pe platformele online folosind același mod de operare: contactarea telefonică a tinerelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
În luna iunie 2021, a dat peste anunțul unei fete de 15 ani, care a postat pe internet că își dorește să lucreze în timpul vacanței de vară. Citindu-i anunțul, Nelu-Adrian C. a contactat-o imediat și a anunțat-o că dorește să o ajute financiar. Însă nu i-a oferit un loc de muncă la restaurantul unde lucra. Când fata i-a spus că are 15 ani, a întrebat-o: „Ce ai fi în stare să faci pentru bani?”. Minora a rămas blocată, moment în care, bărbatul i-a propus să întrețină relații sexuale contra cost.
Fiind refuzat, a apelat la o altă metodă, respectiv a întrebat-o pe adolescentă dacă știe alte fete care ar vrea să facă acest lucru.
Adolescenta de 15 ani avea pe telefon o aplicație de control parental, astfel că mama sa a avut acces mesajele dubioase primite de fiica sa. Femeia l-a contactat telefonic pe „domnul Adrian” pentru a-l întreba cărui fapt se datorează mesajele primite de fiica sa. Luat la rost, bărbatul s-a blocat și a închis telefonul, revenind apoi cu un SMS în care îi răspundea mamei minorei că a trimis acele mesaje din greșeală.
Informația că un angajat de la celebrul fast food din Brașov racolează minore pe rețelele de socializare a fost exploatată de procurorii DIICOT, care în vara anului 2021, au decis introducerea în anchetă a unui investigator sub acoperire, o tânără cu nume de cod „Andreea”. Femeia a răspuns la unul dintre anunțurile de angajare lansate de Adrian C. pe platformele online.
Investigatoarea i-a spus că are experiență în domeniu, moment în care, bărbatul a anunțat-o că el caută „fete noi, fără experiență pentru domeniul erotic”. A anunțat-o că în cazul ei va face o excepție, după ce a aflat că ar avea posibilitatea să aducă și două fete minore.
În urma discuțiilor, i-a propus femeii să practice prostituția, percepând un tarif de 100 de lei pentru actul sexual oral și 200 de lei pentru un raport sexual normal, într-un apartament închiriat în regim hotelier. De asemenea, au stabilit ca femeia să-i plătească 50 de lei comision pentru fiecare client. În ziua întâlnirii, investigatoarea l-a anunțat că la apartament în seara respectivă urmează să ajungă și una dintre minorele despre care i-a vorbit. Procurorii au introdus în anchetă o a doua colaboratoare sub acoperire, realizând prinderea bărbatului.
Pus sub acuzare pentru proxenetism și tentativă la trafic de persoane și de minori, bărbatul în vârstă de 33 de ani a recunoscut nuanțat acuzațiile. A motivat că s-a apucat de această îndeletnicire după ce a aflat că fiica lui în vârstă de 5 ani a fost diagnosticată cu autism.
În replică, procurorii DIICOT afirmă că bărbatul a acționat „lipsit de orice scrupule”, ca un „veritabil prădător sexual”, având capacitatea de a recunoaște persoanele vulnerabile și de a le induce în eroare cu scopul de a le câștiga încrederea.
În opinia Parchetului, victimele corespund profilului clasic: vârste fragede, acces la mijloace de comunicare on-line sau social media, influențabile, care sunt în căutarea unui loc de muncă, naive, credule. Trimis în judecată pentru proxenetism, șantaj, trafic de minori în forma tentativei, Nelu-Adrian C. a fost găsit vinovat doar pentru primele două infracțiuni.
Tribunalul specializat pentru minori și familie Brașov, instanța care a soluționat acest caz, a apreciat că încercarea bărbatului de a le racola pe cele trei minore în vederea exploatării sexuale nu este tentativă la trafic de minori, pentru că victimele nu au fost constrânse sau obligate. Motiv pentru care a dispus achitarea sa pentru această acuzație.
Bărbatul a fost găsit vinovat pentru proxenetism și șantaj, fapte reținute în raport cu cele trei persoane majore, și a fost condamnat, luna trecută, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia a fost contestată atât de procurori, cât și de inculpat, care a fost eliberat din arest și, de zece luni, se află sub control judiciar. Pe 4 mai procesul va continua la Curtea de Apel Brașov.
-
Administrațieacum 3 zile
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Administrațieacum 3 zile
Peste 7 milioane de lei va cheltui Consiliul Județean Brașov pentru exproprierile din traseul viitoarei ocolitoare a Drumului Național 1
-
Administrațieacum 2 zile
Brașov, singurul oraș din România care luptă pentru titlul de Capitală Verde Europeană în 2025. Alte nouă oraşe din Europa în competiţie
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / „Amintiri de la înălțime”. Imagini spectaculoase filmate din dronă cu drumul șerpuit spre Poiana Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
Creatorul de modă braşovean, Stephan Pelger, a fost găsit mort în propria casă. Suferea de depresie de mai multă vreme
-
Fapt diversacum 3 zile
Festival de locuințe mobile, la Râșnov. Zeci de proprietari de căsuțe sunt așteptați la Tiny House Festival, eveniment care va avea loc la sfârșitul lunii iunie
-
Fapt diversacum 2 zile
Se caută preoți în parohiile din Brașov și Sibiu. Mitropolia Ardealului a scos la concurs șase posturi clericale vacante
-
Administrațieacum 3 zile
Încep licitaţiile pentru spaţiile comerciale din Aeroportul Braşov. Ce preţuri vor fi percepute pentru comercianţi