Connect with us
Publicitate

Social

Amenzi pentru cei care mai hrănesc urşii

Publicat

pe

Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat că persoanele care hrănesc urșii la marginea drumului vor fi sancționate. Ministrul a menționat că din cauza acestui comportament, urșii coboară din pădure în zonele locuite, se arată într-un comunicat al Agerpres. 

Publicitate

„Am avut discuţii cu cei de la Ministerul de Interne şi cu cei de la toate autorităţile publice locale şi centrale care pot să sancţioneze astfel de comportamente. În momentul de faţă, suntem în situaţia în care toţi cei care hrănesc ursul la marginea drumului să primească amendă”, a spus Alexe, menţionând că orice formă de hrănire a acestor animale sălbatice, inclusiv cea „instituţionalizată”, de genul celei practicate de anumiţi operatori economici, trebuie să înceteze.

Conform ministrului, acest comportament al oamenilor este una dintre principalele cauze pentru care ursul coboară în zonele locuite.

„Pentru că am avut acest caz de emoţie publică săptămâna trecută, vreau să spun un lucru şi lansez un apel către populaţie. Venind spre Braşov, am văzut cozi de maşini şi în faţa fiecăreia era câte un urs. Fac un apel la populaţie şi sper să înţeleagă: ursul este un animal sălbatic, şi nu de companie. Dacă vom considera că hrănind un urs îi facem un bine, fals! Facem cel mai mare rău cu putinţă acelui exemplar sau specii. Odată hrănit de om, să nu ne imaginăm că se va întoarce în munte, să-şi caute hrana. Indiferent cât de prietenos poate părea, este un animal sălbatic şi poate face victime. Am văzut pe reţelele de socializare – şi nu aş vrea să jignesc vreun conaţional al meu, dar are IQ-ul zero – cum privea spre urs în timp ce-l hrănea”, a spus Alexe.

Publicitate

El a precizat că la minister există un grup de lucru care trebuie să identifice soluţii pentru problema urşilor. „Sper ca în perioada următoare să găsim soluţii să ţinem ursul în pădure”, a subliniat Alexe.

Totodată, el a menţionat că proiectul în valoare de 10 milioane de euro privind amenajarea, cu fonduri europene, a unui sanctuar de urşi la Braşov a fost trimis la Ministerul Fondurilor Europene în analiză. De asemenea, Alexe a precizat că un alt proiect, cu finanţare prin AFM, prin care populaţiei din zonele cu probleme cu urşii i s-ar asigura garduri electrice de protecţie împotriva acestora se află, de asemenea, în fază de avizare la Consiliul Concurenţei, pentru ca de aceste facilităţi să poată beneficia şi micile ferme, persoane autorizate care desfăşoară activităţi agricole.

foto: ziarulargesul.ro

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes