Connect with us
Publicitate

Eveniment

Amenzi de peste 175.000 de lei aplicate de Poliţia Locală Braşov în doar o săptămână

Publicat

pe

Publicitate

În perioada 25-31.03.2024, activitatea structurilor de ordine publică și circulație rutieră din cadrul Poliției Locale Brașov s-a concretizat în aplicarea unui număr de 485 sancțiuni contravenționale în cuantum de 175.455 lei. Peste 35% dintre acestea, respectiv 171 de sancțiuni în cuantum de 66.470 lei, au fost aplicate în week-endul care tocmai s-a încheiat, în perioada 29-31.03.2024.

Totodată, polițiștii locali au legitimat 1.166 de persoane și au preluat și soluționat 246 de sesizări telefonice. Cele mai numeroase apeluri au fost referitoare la autoturisme parcate/staționate neregulamentar pe domeniul public, ocuparea locurilor de parcare de reședință sau destinate persoanelor cu dizabilități, blocare acces și tulburarea liniștii publice.

În perioada analizată, lucrătorii structurilor de ordine publică din cadrul instituției au aplicat un număr de 267 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 106.800 lei. În conformitate cu HCL nr. 928/2022 privind adoptarea unor măsuri de administrare a locurilor publice din Municipiul Brașov, precum și de stabilire și sancționare a unor fapte ce constituie contravenții, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.650 lei și au fost ridicate în vederea confiscării peste 60 de kg de produse agroalimentare perisabile și 900 fire de flori.

În perioada de referință, polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au aplicat 218 de sancțiuni contravenționale, cu 519 puncte de penalizare, în cuantum de 68.655 lei, pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002(R) privind circulația pe drumurile publice, ale HCL nr. 152/2006(R) privind reglementarea staționării și parcării pe domeniul public al Municipiului Brașov a vehiculelor de transport marfă și călători și ale HCL nr. 468/2024 privind aprobarea regulamentului de protecţie a spaţiilor verzi, de organizare, dezvoltare şi întreţinere a acestora pe teritoriul Municipiului Braşov pentru aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință amenajate în Municipiul Brașov. Peste 35% din numărul total de sancțiuni contravenționale aplicate de amintita structură, respectiv 77 de sancțiuni în valoare de 22.685 lei, au făcut obiectul proceselor-verbale de constatare a contravențiilor încheiate cu ocazia activităților desfășurate în perioada 25-31.03.2024.

Publicitate

Conform prevederilor HCL nr. 395/2017(R) de aprobare a Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov, polițiștii locali din cadrul structurii anterior menționate au dispus ridicarea, în perioada analizată, a 54 de autoturisme staționate/oprite neregulamentar. Alți 14 conducători auto, care s-au prezentat la vehicule anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestora de către operatorul care asigură serviciul respectiv, au fost doar sancționați cu amendă și puncte penalizare, fără a mai achita taxele stipulate în actul normativ incident.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes