Social
Amenzi de 50.000 de lei pentru sălile de jocuri de noroc din judeţul Braşov

În perioada 27 – 30 ianuarie 2021, polițiștii brașoveni au intensificat verificările privind activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în urma activităților desfășurate fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, în valoare de 50.000 lei.
Totodată, cu privire la aspectele constatate au fost informați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, în vederea dispunerii de măsuri, potrivit competențelor legale.
În conformitate cu prevederile articolului 65, literele q) și r) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 “Constituie contravenție, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă: […] nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici și nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici”.
-
Evenimentacum 2 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Evenimentacum o zi
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 2 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul
-
Turismacum o zi
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Administrațieacum 2 zile
Patru toalete ecologice la preţ de apartament, montate în Braşov, însă nefuncţionale. 55.000 de euro a costat fiecare
-
Administrațieacum o zi
Catacombele Braşovului, de După Ziduri, vor fi redeschise pentru public