Politics
Allen Coliban vrea să candideze pentru șefia USR la nivel naţional

Primarul Brașovului, Allen Coliban, dorește să candideze la președinția USR, împotriva lui Cătălin Drulă, la alegerile care vor avea loc în luna iulie, au declarat pentru Digi24.ro surse din echipa Curaj, care reunește în prezent curentele de opoziție din interiorul partidului. Sursele citate au explicat că motivul pentru care Cătălin Drulă a decis să mute alegerile din octombrie pentru luna iulie a fost exact împiedicarea coagulării opoziției interne, mai ales în contextul în care plecarea grupării Cioloș a generat noi nemulțumiri la adresa actualei conduceri.
Echipa Curaj va organiza alegeri primare pentru desemnarea contracandidatului lui Drulă, la care vor concura Allen Coliban, primarul Brașovului, Cătălin Teniță, deputat, fondator PLUS, și Mihai Polițeanu, deputat de Prahova.
Cele mai mari șanse de victorie îi revin însă lui Coliban, care se bucură de o mai mare simpatie în rândul membrilor USR.
”Ăsta este scopul: să redăm speranța că USR mai e ceea ce a promis la început că e: șansa de reformare a clasei politice, prin urmare șansa de reformare a statului român”, au explicat sursele citate.
Este de așteptat ca într-o confruntare între Drulă, actualul președinte interimar al USR, și un alt candidat, mai ales unul cu notorietate precum Coliban, foștii membri PLUS să voteze împotriva lui Drulă, la fel ca și mulți dintre membrii USR nemulțumiți de prestația conducerii.
Biroul Național al USR a decis, vineri, să organizeze alegerile pentru președinția USR în luna iulie.
„În contextul actual și în perspectiva lui 2024, USR trebuie să aibă un leadership stabil și un președinte ales cu voturile voastre. Nu mai putem aștepta până în toamnă”, le-a transmis Drulă membrilor din USR. Potrivit acestuia, guvernarea actuală „este catastrofală” pentru România și e nevoie „de un leadership validat al Opoziției”.
„Energia noastră nu trebuie irosită pe dispute interne, ci orientată 100% către lupta cu sistemul care căpușează România. Și pentru construcția alternativei la el”, a adăugat Cătălin Drulă. Calendarul alegerilor interne va fi următorul: turul 1 se va desfășura între 6-10 iulie, turul 2 între 11-15 iulie și congresul online de validare a alegerilor pe 16 iulie, a anunțat USR.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Evenimentacum 3 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Turismacum 3 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Businessacum 3 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Economicacum 3 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune
-
Turismacum 3 zile
Aproape 1,3 milioane de turişti au ajuns la poalele Tâmpei în primele 10 luni ale anului. Braşovul, în top 3 la nivel naţional