Sport
Allen Coliban: „Voi propune mâine Consiliului Local desfiinţarea începând de acum a Clubului Corona, secţia de fotbal seniori”

Allen Coliban, este hotărât ca mâine să desfiinţeze clubul de fotbal seniori al Corona Braşov. Primarul Braşovului a anunţat astăzi că va face o şedinţă de îndată în care va cere acest lucru în Consiliul Local. Din punctul lui de vedere repercursiunile nu sunt atât de mari, asta pentru că clubul ar pierde doar o garanţie financiară de 20.000 de lei dacă s-ar desfiinţa acum, însă economia la buget ar fi în jur de un milion de lei. Primarul spune că vrea să ia această decizie pentru că acest club oricum nu are viitor.
„Tot ceea ce am propus, și voi propune mâine Consiliului Local este desființarea începând de acum a clubului Corona secția de fotbal seniori. Secția de fotbal juniori este o secție care are multe grupe de copii și care face o treabă foarte bună, de care avem nevoie, care are un buget decent, vorbim de 600 – 700 de mii de lei pe an.” , a transmis Allen Coliban astăzi într-un live pe Facebook.
„Secția de seniori are un buget am solicitat undeva în prezent în jur de 3 milioane de lei. Dacă desființăm echipa de seniori acum și nu la finalul campionatului cum exista o altă opțiune vehiculată în spațiul public facem o economie suplimentară de peste un milion de lei. Vorbim de un proiect fotbalistic care nu are viitor nici din perspectiva susținerii suporterilor, nu are viitor și nici din perspectiva sustenabilității finanțării. Dacă această echipă este decuplată de la banul public ea nu se susține nu are viitor nici din perspectiva posibilității de a accede în ligile superioare, fiind un club sportiv municipal nu poate să urce mai sus de liga a doua.”, a continuat Allen Coliban.
„Proiectul FC Brașov, așa cum îl văd în acest moment, se axează pe două direcții. O direcție care să atragă susținerea și a mediului de afaceri din Brașov, și pentru asta trebuie să aibă o identitate proprie, separat de administrația locală, cu atât mai mult cu cât un club municipal nu poate să activeze în Divizia A. Şi sperăm cu toții să vedem FC Brașov activând din nou în Divizia A. Drept urmare FC Brașov va fi înființat drept o entitate privată la care şi Primăria Brașov va avea un procent care va reprezenta de fapt garanția că ne putem recupera brandul, culorile şi palmaresul.”, a spus primarul Braşovului.
„Vreau să răspund și celor care se întreabă ce repercusiuni ar avea la oprirea de îndată a acestui proiect. Am discutat cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, nu există decât pierderea unei garanții financiare, una ieftimă, vorbim de 20.000 de lei. Însă comparativ putem economisi peste un milion de lei din oprirea acestui proiect chiar acum.”, a încheiat Allen Coliban.
-
Evenimentacum 3 zile
Un tânăr din Braşov a rămas fără telefon şi bani după ce a fost ameninţat cu arma. Poliţistul care a prins făptaşii a povestit întâmplarea: „Nu mare ne-a fost mirarea când unul dintre ei a pus pe bancă…, exact, un pistol!”
-
Utilacum 2 zile
IPJ Braşov face concurs de angajare pentru mecanic auto, electrician, instalator, îngrijitor, bucătar şi operator controlor de date
-
Administrațieacum 2 zile
Străzile din câteva cartiere ale Brașovului vor intra în șantier. De la 1 iulie încep reparațiile pe mai multe drumuri din oraș
-
Evenimentacum 3 zile
Doi braşoveni au cerut ajutorul Poliţiei pentru a scăpa de furia soţiilor lor
-
Socialacum 2 zile
Fațadele a 163 de clădiri din Brașov au nevoie de lucrări urgente de reabilitare. Tencuiala și țiglele căzute la pământ pun în pericol trecătorii
-
Evenimentacum 18 ore
Percheziții în Brașov și alte 11 județe, într-un dosar de delapidare al unui fond de pensii. Prejudiciul depășește 23 de milioane de lei
-
Fapt diversacum 3 zile
Vedeta aviației americane, un avion F-35A, surprins deasupra Brașovului în timp ce se deplasa spre misiune
-
Evenimentacum 3 zile
Protest a doua zi la rând al taximetriştilor braşoveni: „Nu vor să mărească tariful. Totul s-a scumpit, s-a dublat, s-a triplat”