Administrație
Allen Coliban vine cu lămuriri în ceea ce priveşte circulaţia maşinilor pe motorină în oraş: „Primarul Brașovului NU interzice mașinile diesel”

După ce zvonul că primarul Braşovului ar vrea să interzică maşinile diesel s-a răspândit foarte repede, Allen Coliban vine cu explicaţii şi spune clar şi răspicat că nu vrea acest lucru. Cu toate acestea, edilul spune că trebuie luate măsuri concrete pentru reducerea poluării din oraş, aşa că trebuie făcute eforturi comune, atât din partea locuitorilor Braşovului, cât şu din partea autorităţilor.
„Primarul Brașovului NU interzice mașinile diesel în Brașov.
Consider că Brașovul are o problemă reală cu poluarea și calitatea aerului, fiind în ultimii ani în top 3 orașe poluate din România.
Problema cea mai mare pentru care suntem și în infringement UE este cea legată de pulberile în suspensie, cauza principală a bolilor de cancer, conform studiilor specialiștilor.
Pentru a rezolva această problemă este nevoie de un efort comun, al administrației locale, al operatorilor economici şi al cetățenilor.
Consider că, în primul rând, administrația locală are datoria de a lua toate măsurile necesare pentru a combate poluarea industrială, precum şi pentru crearea infrastructurii de transport prietenos cu mediul: rețea de transport în comun electric, parcări de tip park&ride, stații de încărcare autovehicule electrice și piste pentru biciclete.
Măsurile recomandate de specialiști, precum limitarea accesului autovehiculelor diesel sau alte interdicții pentru cetățeni, vor fi luate doar după ce ne asigurăm că am creat condițiile necesare pentru ca brașovenii sa facă tranziția spre un transport verde și doar dacă acestea vor mai fi necesare.
Ce este clar este că, dacă vrem un aer curat, trebuie să ne asumăm toți acest lucru și să facem, fiecare cetățean al Brașovului, un efort pentru a trăi într-un mediu mai puțin poluat.
Unul dintre cele 3 principii pe care mi-am propus să administrez orașul este: ‘Împreună cu cetățenii’.
Astfel că, vă asigur că nu voi lua decizii cu un impact atât de important asupra vieții brașovenilor fără ca acestea să fie precedate de ample consultări și dezbateri publice cu toate persoanele interesate.”, a transmis Allen Coliban
-
Administrațieacum 2 zile
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Un nou „record” stabilit de CFR. O călătorie cu trenul, între Galați și Brașov, a durat 9 ore. Două locomotive s-au defectat pe traseu
-
Administrațieacum 2 zile
Căminul pentru Persoane Vârstnice din cartierul Noua ar putea să nu mai primească bătrâni. Instituţia duce o lipsă mare de personal
-
Economicacum 2 zile
Rompetrol deschide o nouă benzinărie pe Ocolitoarea Braşovului
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a fost reținut după ce a distrus 6 mașini parcate pe străzile din Codlea. În aceeași seară, individul a dat spargerea și la un magazin alimentar
-
Economicacum 2 zile
Aro Palace vinde hotelul Coroana-Postăvarul din centrul Bașovului. Se vinde pentru 8,4 milioane de euro
-
Evenimentacum 2 zile
Tragedie într-o comună de lângă Făgăraş. Un tânăr de 20 de ani şi-a pus capăt zilelor
-
Administrațieacum 2 zile
Președintele Consiliului Judeţean Braşov nu confirmă zborurile Dan Air de pe Aeroportul de la Ghimbav: „M-a luat prin surprindere intenția dumnealor”