Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Allen Coliban, despre lupul de pe drumul de Poiană: „Există un risc ridicat să fie infestat cu rabie”. Animalul ar putea ajunge la Sanctuarul de urși de la Zărnești

Publicat

pe

Publicitate

Lupul. Între pușcă și sanctuar. Multe reacții în online zilele trecute, acoperind întregul spectru de la teamă la simpatie, după ce un lup a fost filmat în zona Drumului Poienii.

„Drept urmare, astăzi (n.r. ieri) a avut loc o ședință a autorităților – DSV, Garda Forestieră, RPLPK, INCDS, Jandarmeria – care au concluzionat că există un risc ridicat să fie infestat cu rabie (considerând comportamentul neobișnuit pentru un lup), propunând solicitarea unei derogări din partea Ministerului Mediului, pentru recoltare. Adică împușcare.

Am luat legătura cu Asociația Milioane de Prieteni, care operează Sanctuarul de Urși din Zărnești. Ca în atâtea rânduri, s-au arătat disponibili să preia exemplarul de lup, să îl țină în carantină și apoi să aibă grijă de el câte zile va avea.

Am vorbit personal cu domnul Ministru Mircea Fechet, pentru a mă asigura că soluția propusă de AMP a ajuns la urechile decidenților și pentru a o susține.

Publicitate

Așteptăm decizia Ministerului și sper ca lupul să ajungă, în siguranță, la Zărnești. În siguranță pentru oameni și pentru lup, deopotrivă.”, a transmis Allen Coliban pe pagina de Facebook.

Primarul Braşovului a transmis şi un fragment din mesajul AMP, cărora le mulțumește pentru deschidere și pentru sufletul imens de care dau dovadă.

“Subsemnata, Asociația Milioane de Prieteni, (…) proprietar al Sanctuarului de Urși Libearty Zărnești, cu autorizație pentru deținerea și îngrijirea exemplarelor de lupi care nu pot viețui în sălbăticie, vă aduce la cunoștință faptul că este dispusă să preia exemplarul de lup care a fost sesizat în repetate rânduri în proximitatea drumului care face legătura dintre municipiul Brașov și stațiunea turistică Poiana Brașov.

De asemenea, ne obligăm să îl ținem în spațiul de carantină atât cât este necesar, să îi facem analizele (testele de detectare a virusului rabic) pentru a afla dacă este bolnav și ar putea pune în pericol alte animale, să îl tratăm în caz de necesitate și să îl îngrijim până la finalul vieții lui.

Având în vedere că animalul face parte dintr-o specie protejată de lege, sperăm ca decizia pe care o veți lua să fie în beneficiul lui și veți accepta să fie preluat și îngrijit de echipa AMP și de doctorul colaborator al AMP care are o vastă experiență în îngrijirea animalelor sălbatice.”

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes