Social
Alimente şi îmbrăcăminte pentru persoanele vulnerabile din Bărcut și Seliștat
La Bărcut și la Seliștat a avut loc, în această perioadă de carantină, a avut loc o acțiune caritabilă dedicată mai multor categorii de persoane vulnerabile. Este vorba despre împărțirea de alimente și îmbrăcăminte, bunuri de strictă necesitate pentru traiul zilnic, la inițiativa Protopopiatului Făgăraș, printr-un parteneriat cu Fundaţia „Dumbrava Minunată” din Braşov, anunță site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.
„Au fost împărţite alimente şi îmbrăcăminte printr-o campanie de solidaritate față de cei aflați fie în izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată, autoizolaţi, vârstnici, văduvi, familii cu mulți copii și venituri reduse ori persoane singure sau în neputință. Acţiunea s-a desfăşurat respectând regulile de distanţare socială, a avut în vedere 80 de beneficiari, iar ajutoarele au fost în valoare de 5.600 lei”, a declarat, pentru sursa citată, preotul paroh Ionuţ Nemţanu.
-
Utilacum 3 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 3 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 3 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum 2 zileCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 3 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 3 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 3 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum 2 zileFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov




