Turism
Albena, Nisipurile de Aur sau Istanbul sunt cele mai căutate destinații externe pentru Paște. Românii alocă, în medie 350 de euro pentru această vacanță

Odată cu ridicarea restricțiilor, apetitul românilor pentru vacanțe în străinătate a crescut, spun agenții din turism. Pentru perioada Paștelui și zilei de 1 Mai, turiștii își rezervă trei-patru zile de concediu în destinații precum Bulgaria, Turcia, Grecia, Dubai sau Egipt, scriu jurnaliștii money.ro, care citează o companie de turism.
Albena, Nisipurile de Aur şi Kusadasi-Istanbul sunt doar o parte din locurile unde turiștii vor să ajungă de Paște și 1 Mai. Conform aceleași surse, vacanţa în Bulgaria costă de la 162 de euro/persoană/hotel de patru stele cu all inclusive, pentru trei nopţi, din 22 aprilie. În Turcia, turiştii îmbină programul de vizite la Troia, Cetatea Pergamon, vechiul sat grecesc Sirince, Pamukkale, Efes şi Casa Fecioarei Maria, Istanbul cu relaxarea în Kusadasi, iar în noaptea de Înviere participă la slujba de la Biserica Aya Fotini din Izmir. Programul de opt nopţi costă 349 de euro/persoană în perioada de early booking.
„Este evident că oamenii au lăsat pandemia în urmă şi vor să îşi petreacă timpul liber ca înainte, alături de familie, de prieteni. Au fost încurajaţi şi de simplificarea condiţiilor de călătorie din ultimul timp. O cerere peste aşteptări pentru vacanţe în Bulgaria şi Turcia ne-a pus în situaţia să adăugăm locuri. Pentru vacanţa în Bulgaria am alocat deja două autocare, pentru cea în Kusadasi am început cu unul, apoi am suplimentat cu unul şi este posibil să ajungem la trei în total. Mai sunt trei săptămâni până la Paşte, iar cererile sunt constante”, declară Denisa Oprea, directorul de marketing al unei agenții de turism, citată de money.ro.
Turiştii se relaxarează de Paşte şi în Grecia, Macedonia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, România, în general oferta din 2022 fiind cu mult mai mare faţă de anul trecut, datorită ridicării restricţiilor de călătorie (eliminarea perioadei de carantină la sosire ori a testării la destinaţie etc), iar preţurile sunt nemodificate.
Condiţiile pentru accesul în destinaţiile de vacanţă sunt clare, majoritatea ţărilor acceptând fie certificatul european care atestă vaccinarea, fie pe cel pentru trecerea prin boală, fie rezultatul negativ al unui test RT-PCR, ori al unui test antigen, cerinţele pentru returul în România din state non-UE au fost eliminate, ceea ce face ca prima vacanţă fără restricţii majore să fie cea de Paşte.
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Businessacum 24 de ore
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Fapt diversacum 21 de ore
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum 20 de ore
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte
-
Evenimentacum 21 de ore
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Sportacum 17 ore
Trei braşoveni de la ACS Reggio Liriada Braşov, convocaţi în premieră la echipa naţională de minifotbal