Connect with us
Publicitate

Eveniment

Adrien Stephane Mureșan este în Sardinia. Bărbatul care a distrus 12 mașini în cartierul Noua, din Brașov, spune că autoritățile din România au adresa lui

Publicat

pe

Fiul omului de afaceri Sever Mureșan face noi declarații după condamnarea la trei ani de închisoare cu executare pe care au dat-o magistrații Curții de Apel din Brașov. După publicarea sentinței, polițiștii l-au căutat pe Adrien Stephane Mureșan la adresa din România și pentru că nu l-au găsit, bărbatul a fost dat în urmărire. Într-un interviu pentru jurnaliștii de la Gândul, Mureșan Junior a anunțat că este în Sardinia și că autoritățile române ar avea adresa lui.

Mureșan a explicat că, după ce a stat închis timp de trei luni la Penitenciarul Codlea, a fost plasat sub control judiciar. Deși, o perioadă, a avut intredicția de a părăsi țara, a obținut, de la instanță, dreptul de a-și vizita mama bolnavă, aflată în Franța, dar a mers și în Kenya și Tanzania.

Înainte să fie condamnat definitiv de instanța Curții de Apel Brașov, acesta a profitat de faptul că îi fuseseră ridicate toate interdicțiile de circulație și a plecat în Italia, în regiunea Sardinia. Acolo, și-a cumpărat o locuință în care s-a stabilit alături de soție și cei doi copii.

Mureșan spune că nu s-a ascuns niciodată, iar la dosar era depusă o copie după cartea de identitate din Italia, unde este trecută adresa, plus alte acte. Ca urmare, la patru zile după ce decizia de condamnare la închisoare cu executare a fost redactată, pe numele său a fost emis un mandat european de arestare.

Publicitate

„M-am predat imediat în Italia, unde, după ce am fost verificat, procurorul și judecătorul au ordonat să fiu eliberat imediat, deoarece au considerat că nu există motive să stau închis”, a declarat Adrien Stephane Mureșan, pentru gandul.ro.

Acesta susține că, raportat la gravitatea faptei pentru care a fost condamnat, din punctul său de vedere cele trei luni petrecute la penitenciarul Codlea au fost suficiente.

Bărbatul a povestit că, în noaptea respectivă, băuse foarte repede o sticlă cu băutură, pe care o primise de ziua lui. Deoarece este sportiv și nu consumă alcool, și-a pierdut complet luciditatea, astfel încât a aflat din presă că s-a luptat cu autoritățile.

În plus, legat de presupusul bilet de adio, fiul lui Sever Mureșan spune că era, de fapt, o scrisoare adresată copiilor săi, în care încerca să lămurească unele probleme de familie.

Adrien Stephane Mureșan susține că, la această oră, nu se ferește de nimeni și circulă liber, fără nicio restricție. În plus, acesta a menționat că încă mai are afaceri în România, iar în Italia ocupă un post de director în organigrama unei importante firme de construcții.

Mureșan Junior a fost dat în urmărire internațională după ce magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, după un adevărat șir de aventuri cu Poliția Rutieră.

Primele sale necazuri au apărut după ce a fost prins băut la volan, faptă pentru care a primit 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare. În 2016, deși nu-și recuperase permisul, s-a urcat la volan și s-a ales cu al doilea dosar, care, pe cale de consecință, i-a adus o nouă condamnare.

La momentul în care a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri din Ploiești, Mureșan se afla în mașină alături de soția însărcinată. Acesta a susținut mereu că agenții l-au oprit la numai câteva minute după ce trecuse la volan în locul femeii, care avea contracții. În final, fiul lui Sever Mureșan a fost condamnat la 1 an, 8 luni şi 20 de zile închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității la Administrația Națională a Cimitirelor și un termen de supraveghere de 4 ani.

Cea mai mare problemă a lui Adrien Stephane Mureșan a apărut, însă, în seara zilei de 14 aprilie 2021, dată la care avea 31 de ani. Atunci, acesta s-a îmbătat, s-a urcat la volan și a intrat cu mașina în 12 autoturisme parcate pe o stradă din Brașov. Polițiștii au constatat că șoferul era beat și avea permisul suspendat, iar pe bancheta din spate au găsit un bilet în care părea că-și lua adio de la viață și o sticlă cu alcool.

Adrien Stephane Mureșan ar fi refuzat să sufle în aparatul alcooltest, iar, pentru că era agresiv, a fost internat șase zile la un spital de psihiatrie. A urmat un nou proces, iar magistrații Judecătoriei Brașov au hotărât să-i dea doar o pedeapsă de 300 de zile de amendă, din care s-au scăzut trei luni, timp în care a stat în arest preventiv.

Procurorii au contestat decizia, pe care au considerat-o inacceptabilă, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Curtea de Apel Brașov, care, prin sentință definitivă, l-au condamnat pe Mureșan la 1 an, 3 luni și zece zile de închisoare cu executare, la care s-au adăugat pedepsele anterioare, în final având de executat 3 ani de închisoare.

Pentru că polițiștii care trebuiau să-l ducă la închisoare nu l-au găsit, Adrien Stephane Mureșan a fost dat în urmărire, iar fotografia lui a fost publicată pe site-ul Poliției Române.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes