Eveniment
Administratorul unei căsuţe cu vin fiert din Poiana Braşov amendat cu 2.400 de lei pentru că a ridicat construcţia fără autorizaţie
Primăria Brașov, împreună cu Poliția Locală, a demarat o acțiune amplă de verificare a modului în care se desfășoară activitățile comerciale în Poiana Brașov și în zona domeniului schiabil, vizat fiind comerțul care se desfășoară în construcțiile provizorii (chioșcuri) amplasate pe domeniul public sau pe cel privat.
Prima societate vizată de acest control a fost cea care vindea vin fiert și ceai în zona stației superioară a telecabinei Capra Neagră. Construcția provizorie a fost amplasată la sfârșitul anului trecut, fără a avea nici un acord de ocupare a domeniului public și fără a avea autorizație din partea primăriei pentru desfășurarea de activități comerciale.
Polițiștii locali din cadrul Biroului activități comerciale și protecția mediului au sancționat de 4 ori această societate comercială, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 2.400 de lei.
În paralel, Primăria Brașov a început procedurile pentru dezafectarea acestei construcții, proprietarul fiind notificat cu privire la acest fapt. În urma acestui demers, la sfârșitul săptămânii trecute, proprietarul a luat decizia de a își îndepărta singur construcția provizorie de pe domeniul public.
Controalele vor continua și în perioada următoare, atât cu privire la legalitatea ocupării domeniului public și a autorizațiilor de construire existente, inclusiv pentru cele amplasate pe proprietăți private, precum și a autorizațiilor pentru desfășurarea acestui tip de comerț stradal.
-
Fapt diversacum 3 zileFOTO / Accident grav pe DN 13, la Rotbav: Trei persoane încarcerate după impactul cu un autocamion
-
Evenimentacum 3 zilePieton de 18 ani accidentat grav pe o trecere de pietoni din Brașov
-
Politicsacum 3 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Administrațieacum 3 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Fapt diversacum 3 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Administrațieacum 3 zilePrima pistă de biciclete din Pădurile Parc ale Brașovului a intrat în etapa de execuție
-
Evenimentacum 3 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală


