Connect with us

Eveniment

Accident grav: Trei victime după ce o mașină s-a răsturnat între Sâmbăta de Sus și Lisa

Publicat

pe

Publicitate

Un grav accident rutier s-a produs recent pe drumul județean 104A, pe tronsonul cuprins între localitățile brașovene Sâmbăta de Sus și Lisa. În urma evenimentului rutier, trei persoane au fost rănite și au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

Publicitate

Potrivit primelor informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov, în accident a fost implicat un singur autovehicul. Femeia aflată la volan, în vârstă de 52 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Inspectorul principal de poliție Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, a precizat că șoferița a fost testată pentru consumul de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Echipajele de poliție rutieră și specialiștii Serviciului Criminalistic se află la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Foto: Info Trafic Făgăraș

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes