Connect with us
Publicitate

Social

Accident de muncă în Piața Sfatului. Un tânăr a fost lovit de schela care se montează pentru concertul din weekend

Publicat

pe

Un accident de muncă a avut loc cu puțin timp în urmă în Piața Sfatului, din Brașov. Un tânăr care lucra pe o schelă la montarea scenei pentru concertul ce va avea loc sâmbătă a căzut și s-a accidentat grav.

Publicitate

„Bărbatul în vârstă de 22 de ani a suferit traumatism cranio-cerebral. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD şi s-a intervenit pentru acordarea asistentei medicale necesare.

Victima era conștientă și a fost transportată la spital pentru investigatii suplimentare”, a transmis ISU Braşov.

„În jurul orei 12.00, Secţia 1 Poliţie Braşov a fost sesizată, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că în Piața Sfatului din municipiul Brașov, unde se monta o scenă de evenimente, o persoană ar fi fost accidentată.

Publicitate

Din primele cercetări efectuate de către polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un TIR era parcat în Piața Sfatului și din acesta erau descărcate materiale necesare construirii scenei, o schelă metalică ar fi căzut din semiremorcă și ar lovit un tânăr de 22 de ani, care se afla în imediata apropiere și ar fi participat la activitatea respectivă.

În urma incidentului, a rezultat vătămarea corporală a tânărului, care a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări relativ la săvârşirea infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.”, a transmis IPJ Braşov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes