Connect with us
Publicitate

Eveniment

Accident cu 6 victime între Viscri și Bunești. Un tractor cu remorcă, în care se aflau mai multe persoane, a ajuns pe câmp

Publicat

pe

Publicitate

Un accident mai puțin obișnuit a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe Drumul Județean 104K, între localitățile Viscri și Bunești, din județul Brașov. Șase persoane au fost rănite după ce șoferul unui tractor a pierdut controlul volanului și a ajuns în câmp. Vehiculul avea atașată o remorcă în care se aflau mai multe persoane, spun polițiștii brașoveni.

„Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident rutier pe DJ104 K, între localitățile Viscri și Bunești, din județul Brașov. În accident ar fi fost implicat un tractor, care avea atașată o remorcă și în care s-ar fi aflat mai multe persoane. Din cauze care sunt în curs de cercetare, acesta a părăsit partea carosabilă. Din primele date, în urma accidentului ar fi rezultat 6 victime. Polițiștii aflați la fata locului desfășoară activități de cercetare specifice, în vederea stabilirii stării de fapt și dispunerii măsurilor legale”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

La locul accidentului au ajuns și cadre medicale care au acordat primul ajutor victimelor.

„În remorcă se aflau mai multe persoane, iar 3 dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat elicopterul SMURD, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și o autospecială cu apă și spumă. S-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale victimelor la fața locului și pentru transportul acestora la spital. Toate persoanele sunt conștiente”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Publicitate

Traficul pe DJ104K nu este blocat pentru că evenimentul rutier s-a produs în afara carosabilului. Poliția a deschis o anchetă, iar oamenii legii trebuie să afle cum s-a petrecut accidentul.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes