Connect with us
Publicitate

Eveniment

Accident cu 3 mașini, la ieșire din Făgăraș. Un copil de 3 ani a ajuns la spital

Publicat

pe

Cinci persoane au fost rănite, printre care și un copil în vârstă de doar 3 ani, în urma unui accident petrecut la ieșire din Făgăraș, spre Brașov. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, iar unul dintre ele s-a răsturnat și a ajuns cu roțile în sus.

Publicitate

La scurt timp după producerea accidentului, martorii care se aflau în zonă au sunat la 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj cu apă și spumă, o autospecială SMURD și două ambulanțe. Cadrele medicale au evaluat victimele la fața locului și au decis să transfere către spital un copil în vârstă de 3 ani, care era conștient, dar care suferite escoriații la cap. Celelalte victime au refuzat transportul către o unitate medicală.

Și polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar anchetatorii încearcă să afle cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de rănirea copilului, dar și de crearea pagubelor materiale însemnate. Un lucru este cert. Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool înainte să se urce la volan. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0.

sursa foto: fagarasultau.ro

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes