Connect with us
Publicitate

Social

A început distribuirea pachetelor alimentare de la Uniunea Europeană. Peste 1,18 milioane de români vor beneficia de acest ajutor

Publicat

pe

O nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare vor fi distribuite către persoanele vulnerabile din toate colțurile țării. Pentru acest an, Guvernul a pregătit un total de aproape 1,2 milioane de cutii, iar autoritățile spun că cea de-a șasea tranșă de pachete alimentare finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, va fi distribuită astfel încât beneficiarii să primească produsele înainte de sărbătorile pascale.

„Ne-am propus ca cea de-a șasea tranșă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuție a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paște. Lucrăm împreună cu autoritățile locale, astfel încât să ne asigurăm că sunt depuse toate eforturile pentru a nu exista sincope în procesul de distribuție către beneficiari. În acest sens, am făcut un apel către toți primarii să etapizeze distribuția alimentelor în așa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus. Pachetele conțin alimente de bază pe care toți românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători și este important ca acestea să le fie livrate la timp. Totodată, avem în plan ca, în Săptămâna Mare, să încărcăm pe cardurile sociale o nouă tranșă din ajutorul de 250 lei pentru alimente și mese calde pentru toți cei 2,4 milioane de români beneficiari. Este un sprijin care va conta, cu siguranță, în această perioadă. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher. Și pentru că vorbim despre produse în cea mai mare parte românești, vom ajuta în acest fel și producătorii naționali”, a declarat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Pachetele cu alimente vor ajunge la 1.188.852 beneficiari eligibili din toată țara:

  • Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
  • Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
  • Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Pachetele cu alimente au plecat deja în județele Bistrița-Năsăud, Călărași, Dolj, Iași, Suceava, Vaslui, iar în perioada următoare ele vor ajunge în toate cele 3.200 de unități administrativ – teritoriale cuprinse în program. Autoritățile spun că peste 800.000 de pachete vor fi livrate înainte de Sărbătorile Pascale.

Publicitate

Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități, 25 kg), în valoare de 320 lei și provin, peste 90% din ele, de la producători din România:

  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
  • mălai (4 pungi de 1 kg);
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);
  • ulei (4 sticle de 1 l);
  • zahăr (2 pungi de 1 kg);
  • orez (4 pungi de 1 kg);
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul, finanțat prin POAD, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (180.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020. Până în acest moment, au fost distribuite 5 din cele 6 tranșe cu alimente, bugetul alocat fiecărei tranșe fiind de peste 49 milioane euro.

O nouă tranșă a ajutorului de 250 lei acordat prin programul ”Sprijin pentru România” va fi încărcată pe cardurile celor 2,4 milioane de beneficiari în săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale. Aceasta va fi cea de-a doua tranșă acordată pentru acest an, din cele șase prevăzute prin Programul ”Sprijin pentru România”.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde aproximativ 2,4 milioane de români, din următoarele cateogrii:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes