Connect with us

HealthTalk

A fost semnată autorizația de construire pentru noul Spital de Pneumoftiziologie din Brașov

Publicat

pe

Publicitate

Un proiect important pentru dezvoltarea sistemului medical brașovean a intrat într-o nouă etapă. Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a semnat autorizația de construire pentru noul Spital de Pneumoftiziologie, investiție care urmează să fie realizată în zona străzii Institutului, în apropiere de CATTIA și cartierul Avantgarden, spre ieșirea către Ghimbav.

Publicitate

Emiterea autorizației permite trecerea la ultimele etape pregătitoare înainte de deschiderea șantierului. Urmează finalizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, iar ulterior poate fi dat ordinul de începere a lucrărilor. Conform estimărilor administrației locale, dacă toate procedurile vor decurge conform planificării, lucrările ar putea începe până la sfârșitul acestui an.

Primarul George Scripcaru a declarat că investiția reprezintă un obiectiv major pentru municipiu și județ, fiind primul spital proprietate publică construit în Brașov după 1989.

Este un proiect important pentru Brașov. Avem licitația realizată, iar proiectarea și execuția sunt contractate împreună. Finanțarea prin programul destinat dezvoltării infrastructurii spitalicești reprezintă un pas important pentru ceea ce înseamnă sănătatea în municipiul și județul Brașov”, a precizat edilul.

Noul spital va fi construit pe baza conceptului de „arhitectură care vindecă”, cu accent pe confortul pacienților și al aparținătorilor. Proiectul prevede spații luminoase, zone interioare generoase, curți de lumină, utilizarea unor materiale naturale și amenajări care să creeze un mediu mai prietenos pentru cei internați.

Pentru pacienți sunt prevăzute spații de relaxare la fiecare nivel al zonelor de spitalizare, iar secția destinată copiilor va include locuri de joacă atât în interior, cât și pe terasa exterioară. De asemenea, vor fi amenajate spații speciale pentru aparținători, inclusiv zone unde aceștia vor putea desfășura activități de la distanță.

Unitatea medicală va avea o capacitate totală de 279 de paturi, dintre care 257 pentru spitalizare continuă, inclusiv 15 paturi de terapie intensivă, și 22 de paturi pentru spitalizare de zi.

Clădirea principală va avea regimul de înălțime subsol, parter și patru etaje, fiind completată de mai multe construcții tehnice auxiliare.

La nivelul subsolului vor fi organizate servicii precum explorările funcționale, două săli de bronhoscopie, laboratorul de somnologie, baza de tratament, laboratoarele medicale, anatomia patologică, farmacia, spațiile de depozitare și cele tehnice, precum și o parcare subterană destinată angajaților.

Parterul va include zona de internări, ambulatoriul, dispensarul TBC, serviciile de imagistică medicală cu CT, RMN și radiologie, compartimentul de primiri urgențe, spitalizarea de zi și spații pentru activități de învățământ.

Etajul întâi va găzdui secții pentru adulți, printre care boli infecțioase, cardiologie, oncologie și chirurgie toracică, precum și blocul operator cu două săli dedicate chirurgiei toracice și secția de terapie intensivă.

La etajul al doilea va fi amenajată zona de spitalizare pentru copii, care va cuprinde secții de boli infecțioase și pneumologie, inclusiv compartiment TBC, alături de spații pentru joacă și pentru aparținători.

Etajul al treilea va fi destinat pacienților adulți internați în secțiile de pneumologie, inclusiv compartimente pentru tratarea tuberculozei, precum și zonei de îngrijiri paliative.

Ultimul nivel va cuprinde alte secții de pneumologie pentru adulți, recuperare medicală respiratorie și recuperare cardiovasculară.

Investiția este concepută ca o clădire eficientă energetic, de tip n-ZEB+, care va include panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme moderne de umbrire pentru reducerea consumului de energie.

Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, derulat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Direcția Generală Programe de Sănătate.

Lucrările de proiectare și execuție sunt realizate de asocierea formată din Ubitech Construcții SRL, în calitate de lider, împreună cu Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design și Copraag Entrepreneur, alături de mai mulți subcontractori și parteneri specializați.

Finanțare istorică pentru sănătatea brașoveană: Primarul George Scripcaru a semnat contractul de 578 de milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes