Connect with us
Publicitate

Social

A bagat frica-n toată familia

Publicat

pe

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințare”. În fapt, luni seară, în jurul orei 23.30, polițiștii au fost sesizați telefonic de către o femeie din orașul Zărnești, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, soțul său ar manifesta un comportament violent față de membrii familiei sale și i-ar amenința cu acte de violență.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind dispuse măsura evacuării temporare din locuință a acestuia și păstrarea unei distanțe de minimum 150 metri față de persoanele vătămate.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes