Administrație
Sediul RATBV va fi eficientizat energetic printr-o finanțare nerambursabilă din Programul de Cooperare Elvețiano-Român
Sediul administrativ al Regiei Autonome de Transport Brașov (RATBV) va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 28,6 milioane lei din partea Elveției, în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român. Aceste fonduri vor fi folosite pentru transformarea clădirii într-o clădire cu consum de energie aproape zero (nZEB), printr-un proiect de eficiență energetică.
Recent, reprezentanții finanțatorului elvețian s-au întâlnit cu primarul Brașovului, George Scripcaru, și echipa de implementare a proiectului pentru a discuta despre pașii următori și impactul acestei investiții asupra transportului public, mediului și condițiilor de muncă pentru angajații RATBV.
Proiectul „Eficiență energetică și modernizare a clădirilor publice din Municipiul Brașov – Sediul Administrativ RAT” include următoarele lucrări:
-
Anvelopare performantă cu fațadă ventilată pentru reducerea pierderilor de căldură.
-
Panouri fotovoltaice montate pe verticala fațadelor pentru producerea de energie regenerabilă.
-
Fațade verzi și perete viu cu sistem de irigare pentru a îmbunătăți estetica și calitatea aerului.
-
Tâmplărie eficientă energetic pentru izolație termică îmbunătățită.
-
Sisteme de umbrire pentru protecție solară.
-
Soluții inteligente de gestionare a energiei pentru monitorizarea consumului.
-
Accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități.
În prezent, clădirea RATBV înregistrează pierderi mari de energie și emisii de CO₂ (61,3 tone/an), iar prin acest proiect se vor reduce aceste emisii și se va contribui la obiectivele europene de tranziție verde.
Proiectul va dura aproximativ 38 de luni, din care 15 luni vor fi dedicate lucrărilor de execuție. Implementarea acestuia va aduce îmbunătățiri semnificative atât pentru mediu, cât și pentru confortul angajaților și utilizatorilor transportului public din Brașov.
-
Evenimentacum 2 zileTrofeul Poiana Brașov: Restricții de trafic, parcări și programul RATBV
-
Socialacum 3 zilePietoni sancționați în Brașov pentru traversare neregulamentară. Polițiștii au reținut 7 permise și au aplicat amenzi de aproximativ 14.000 de lei
-
Administrațieacum 3 zileS-a dat startul pregătirilor de Crăciun: Tema iluminatului festiv din acest an la Brașov este „Copilăria”
-
Turismacum 2 zileA nins din nou pe Transfăgărășan, se circulă în condiții de iarnă
-
Economicacum 2 zileRomânia, conectată la rețeaua europeană de mare viteză: călătorii cu trenul de 6 ore spre Budapesta și Sofia
-
Utilacum 2 zileAtenție călători: Trasee deviate pe liniile RATBV 2B și 9
-
Fapt diversacum 3 zileInconștiență la volan pe Calea Feldioarei: Un tânăr de 24 de ani, prins de polițiști beat și fără permis
-
Fapt diversacum 2 zileUn nou seism cu magnitudinea 3,9 înregistrat în zona seismică Vrancea


