Connect with us
Publicitate

Social

70% din români ar trebui să fie vaccinați până în vară conform Comisiei Europene. Un număr record de vaccinări în ultimele 24 de ore

Redactia Brasov

Publicat

pe

person in brown long sleeve shirt with white bandage on right hand

Comisarul european al Sănătăţii îndeamnă statele membre să vaccineze 70% din populație până la vară, precizând că este nevoie ca procesul de vaccinare să se intensifice, astfel încât, 80% din angajaţii din sănătate şi din persoanele de peste 80 de ani să poată fi vaccinați până în luna martie.

Publicitate

Astfel, comisarul european al Sănătăţii, Stella Kyriakides, a lansat îndemnul în cadrul unei conferinţe de presă în care a fost criticată lentoarea startului campaniei de vaccinare în statele membre, comparativ cu Marea Britanie, SUA şi Israel.

Posibilitatea intreducerii certificatului de vaccinare

„Propunem ca până în martie, statele membre să fi vaccinat cel puţin 80% din angajaţii din sănătate şi din persoanele de peste 80 de ani[…] Propunem de asemenea ca, până la vară, statele membre să fi vaccinat 70% din adulţi”, a declarat şi Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Publicitate

Totodată, comisarul european al Sănătăţii, Stella Kyriakides a mai spus că „vaccinările trebuie să se accelereze”, fiind pusă în discuție în cadrul conferinței și posibilitatea introducerii certificatelor de vaccinare necesare intrării în statele membre, după modelul lansat deja de Grecia.

Lucrând împreună cu unitate, solidaritate și determinare, putem curând să începem să vedem începutul sfârșitului pandemiei” transmite Kyriakides.

Publicitate

România este una dintre țările care a luat în serios campania de vaccinare, iar acest lucru se poate vedea și în date concrete. Țara noastră se află în primele 6 țări din Uniunea Europeană și în primele 18 din lume în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, în ultimele 24 de ore s-au vaccinat un număr record de români de la începutul campaniei și până în prezent, respectiv 34.807 persoane din care:

– 34.136 persoane vaccinate cu 1 doză;

Publicitate

– 671 persoane vaccinate cu 2 doze.

Număr total (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la  267.424 persoane.

O reticență cu privire la reacțiile adverse ale vaccinului exită încă printre români. Cu toate acestea, număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare este de

Publicitate

871 reacții comune și minore, din care:

  • 317 reacții de tip local cu durere la locul injectării;
  • 554 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Brașovul mai are puțin și scapă de restricțiile din weekend. Brașovenii se vor putea bucura de plimbări și după ora 20:00

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Cu toate că municipiul Brașov a trecut printr-o perioadă tensionată din cauza noului coronavirus, iată că lucrurile revin încetul cu încetul la normal. Restricțiile impuse de autorități în urmă cu câteva săptămâni au ajutat ca rata de infectare să scadă considerabil în ultima perioadă.

Dacă în urmă cu două săptămâni, Brașov avea o incidență de 6,50 la mie, miercuri, 21 aprilie, înregistrează 3,77, după ce marți a ajuns la 4,01. În acest ritm, nu va mai dura mult până când Brașov vor putea uita de restricțiile din weekend.

Publicitate

Brașov scapă de restricții
În momentul de față, în Brașovul există bine-cunoscutele restricții de weekend, care se aplică în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În acest trei zile, brașovenii trebuie să fie în casă până la ora 20:00 și nu mai pot merge la cumpărături de la ora 18:00, deoarece magazinele sunt închise.

Aceste restricții se impun atunci când rata de infectare într-o localitate depășește sau este egală cu 4.5 infectări la mia de locuitori. Totuși, pentru a scăpa de aceste reguli, incidența trebuie să scadă sub 3.5 infectări la mie, conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov.

Publicitate

Având în vedere viteza cu care rata de infectare a scăzut în ultimele zile, nu ar trebui să dureze mult până când restricțiile din weekend vor fi ridicate, atât timp cât trendul va continua în acest ritm descendent.

Publicitate
Citește mai mult

Social

Incidența scade la 3,77 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Incidența la nivel județean a ajuns la 3,07 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Miercuri, 21 aprilie, incidența la nivelul municipiului este de 3,77, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Comana, și anume 6,98 la mie.

Publicitate

Totodată în județul Brașov au fost descoperite 101 cazuri de SARS – CoV-2 în ultimele 24 ore.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate
Citește mai mult

Social

1.500 de lei pentru pentru proaspeții părinți în primele trei luni de viață ale bebelușului.Trusoul pentru nou-născut revine la formula voucherelor

Redactia

Publicat

pe

baby lying on fabric cloth

Publicitate

Lansat în 2019, programul „Trusou pentru nou-născut” revine, din acest an, la formula voucherelor pentru părinți. Mai exact, 1500 de lei, pentru primele trei luni de viață ale bebelușului, cu care părinții pot cumpăra cele necesare. Modificarea va intra în dezbaterea aleșilor locali și va deveni lege, după ce va trece de vot, în plenul ședinței de Consiliu Local, din 22 aprilie, anunță Radio România Brașov FM (99,3 FM).

Reamintim că, în 2019, când a început, 587 de părinți au primit tichete pentru bebeluș, apoi, după aprobarea bugetului, municipalitatea a adoptat formula trusoului, iar părinții au primit direct produsele de care aveau nevoie pentru primele 3 luni. Astfel, peste 1150 de părinți au primit, în 2019, trusourile pentru nou-născut.

Publicitate

În 2020, au fost 1702 trusouri acordate, în municipiul Brașov.

„Trusou pentru nou-născuţi” se acordă părinţilor sau părintelui singur cu domiciliul stabil în municipiul Braşov de cel puţin un an înainte de data naşterii copilului.

Publicitate

sursa: Radio România Brașov FM

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>