Social
55% dintre români cred că OZN-urile există. Un sondaj făcut de National Geographic arată că 5% dintre români au avut contact cu extratereștrii

Tot mai mulți români cred că există viață pe alte planete, iar unii au povestit chiar că au avut contact cu extratereștrii, pe Pământ. Un sondaj realizat de National Geographic arată că 55% dintre români cred că OZN-urile sunt adevărate, iar 5% dintre ei au spus că au avut contact cu ființe de pe alte planete, relatează adevarul.ro.
Acest sondaj a fost făcut cu ocazia premierei unui documentar de 5 episoade, care se numește „OZN: Investigații” și care se va lansa pe 28 aprilie. Mini-serialul explorează investigațiile de zeci de ani ale guvernului american în domeniul OZN-urilor. În plus, încearcă să facă lumină asupra programului Pentagonului privind OZN-urile și a modului în care autoritățile abordează astfel de informații. Începând cu 28 aprilie, serialul va fi difuzat în fiecare vineri, la ora 21.00, la National Geographic.
Cu ocazia premierei noului serial, National Geographic a inițiat o cercetare privind cunoștințele locale despre OZN-uri (Sondaj social privind opiniile și percepțiile despre fenomenul OZN în România).
Acesta arată că 55% din români cred că există OZN-uri, în timp ce 24% din respondenți nu cred în existența OZN-urilor. Potrivit cercetării, bărbații (59%) sunt mai predispuși să considere că OZN-urile există, în comparație cu femeile (51%). Persoanele în vârstă sunt, de asemenea, mai înclinate să creadă în existența OZN-urilor.
5% din români susțin că au văzut OZN-uri sau au avut un contact cu extratereștrii. Trei din cinci respondenți (60%) spun că există dovezi ale existenței unei civilizații extraterestre, în timp ce aproape un sfert dintre respondenți (23%) au o opinie contrară. Principala sursă de informare despre OZN-uri pentru români este internetul (92%), urmat de cărți (42%) și emisiuni TV (41%).
O întrebare importantă din sondaj se referă la modul în care sunt comunicate publicului datele despre OZN-uri. 61% din români cred că guvernele ar trebui să colecteze și să dezvăluie informații despre OZN-uri, în timp ce 16% consideră că autoritățile ar trebui să colecteze, dar să nu dezvăluie niciun detaliu. 6% din respondenți consideră că guvernele nu ar trebui să colecteze date despre OZN-uri.
Serialul „OZN: Investigații“ provoacă publicul să își păstreze mintea deschisă cu privire la un subiect considerat mult timp un tabu în domeniul științific. Serialul arată că SUA și alte țări investighează OZN-urile de zeci de ani, dar abia acum dezvăluie detalii.
Documentarul urmărește istoria bogată a aparițiilor de OZN-uri în America din anii 1940 până în zilele noastre și prezintă numeroase documente de arhivă, fotografii și înregistrări, mărturii ale martorilor oculari și interviuri cu experți. Printre vorbitorii din cadrul seriei se numără corespondentul „The New York Times“ la Pentagon și laureată a premiului Pulitzer Helene Cooper, președintele Centrului pentru Cercetarea OZN-urilor, Mark Rodeghier, precum și persoane din administrația prezidențială, cum ar fi adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, John Podesta.
„OZN: Investigații“ prezintă mai multe detalii despre lansarea Proiectului Blue Book, al cărui scop era de a studia problema tot mai mare a OZN-urilor din SUA, și motivele pentru care a fost închis. Serialul urmărește modul în care autoritățile au abordat acest subiect în ultimele decenii și scoate în evidență cum această problemă a fost adusă în fața Congresului în urmă cu doar câțiva ani. Documentarul prezintă, de asemenea, rolul activ al cetățenilor care aleg să vorbească în ciuda stigmatului din jurul OZN-urilor.
-
Evenimentacum 3 zile
Braconieri „prinşi în fapt” de poliţiştii braşoveni, într-o pădure de lângă Poiana Mărului
-
Evenimentacum o zi
Accident chimic la „Uzina de apă” a Brașovului
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Furt impresionant de motorină, la Braşov. Un şofer a furat o tonă de combustibil din camionul pe care îl conducea
-
Administrațieacum 3 zile
Ministrul Transporturilor emite ordin pentru certificarea ca aeroport internațional a Aeroportului Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
Cinci telefoane şi două genţi, furate de un hoţ, la Făgăraş. Erau nepăzite pe o alee din oraş
-
Turismacum 2 zile
Sinaia, Poiana Brașov și Predeal, staţiunile din ţară cele mai căutate în primele patru luni ale anului. Numărul rezervărlor a crescut cu 50% faţă de anul trecut
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Doi turişti au căzut câţiva zeci de metri într-o râpă de pe Valea Caraimanului, din Bucegi
-
Evenimentacum o zi
Doi minori din Covasna au agresat sexual o fată şi au filmat scenele, după ce au îmbătat-o