Connect with us
Publicitate

Fapt divers

500 de ani de la primul document cunoscut, scris în limba română. „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung” îi spunea judelui Braşovului că vin turcii de la Sud de Dunăre

Publicat

pe

„Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung“ este cel mai vechi document cunoscut, scris în limba română cu caractere chirilice, datând cel mai probabil din 29-30 iunie 1521. Documentul a fost găsit de arhivarul Friedrich Wilhelm Stenner, în 1894, în arhivele orașului Braşov, fiind ulterior redescoperit și valorificat de către marele istoric Nicolae Iorga.

Publicitate

Acest text marchează trecerea de la limba slavonă, considerată sacră și folosită anterior în redactarea documentelor cu caracter oficial sau bisericesc, la limba vernaculară, cea română.

Scrisoarea lui Neacșu are un caracter informal, oral, incluzând numeroase elemente de sorginte slavonă. Introducerea și încheierea constau în formulări slavone specifice vremii, existând și sintagme precum ”I pak” la începutul propozițiilor, însemnând ”și iarăși/din nou”, evidențiind caracterul compozit al limbii folosite în epocă, nefiind riguros structurată gramatical și deosebindu-se considerabil de româna modernă.

Totuși, elementul profund latin al limbii folosite de Neacșu ne oferă suficientă claritate asupra textului. Conform lingviștilor, fondul latin reprezintă 92,31% din text, iar din cele 112 unităţi ale acestuia, 67 de cuvinte de origine latină pot fi regăsite în alte 7 limbi neolatine.

Publicitate

Avertisment privind invazia otomanilor la Sud de Dunăre

Documentul se referă la mișcările de trupe ale otomanilor de la Sud de Dunăre şi apropierea lui Mohammed-Beg (unul din apropiații lui Soliman al II-lea Magnificul) de Ţara Românească. Neacșu îl avertizează pe Johannes Benkner, judele (primarul) Braşovului, de faptul că turcii pregătesc o armată redutabilă cu care ar putea invada Ţara Românească şi Transilvania, intențiile acestora nefiindu-i clare pe deplin, însă putând avea repercusiuni asupra ”orânduielilor” politico-administrative din regiune, afectând și schimburile comerciale dintre munteni și transilvăneni.

Neacşu Lupu  era un boier și negustor înstărit ce făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea numeroși colaboratori (printre alţii pe ginerele său, Negre, pomenit în scrisoare) de ambele părți ale Dunării, implicați în comerț și aflați la curent cu activitatea autorităților otomane. Astfel, putem presupune că pentru junele Braşovului, corespondența cu Neacșu era deosebit de valoroasă, informațiile privind manevrele armatelor turceşti putând fi decisive în perspectiva unei confruntări, oferind timp cetății pentru a-și pregăti apărarea.

Totodată, caracterul textului ne indică faptul că pe cei doi îi lega o relație mai veche, bazată pe un evident respect reciproc, scrisoarea fiind doar una dintr-o serie, dar singura care nu s-a pierdut pe parcursul secolelor, păstrând un loc deosebit în istoriografia românească.

Prevestea o perioadă grea pentru Țările Române

Scrisoarea prevestea o perioadă dificilă pentru Țările Române, prezența otomană devenind din ce în ce mai apăsătoare, iar ambițiile Înaltei Porți, ce viza chiar cucerirea Vienei, se vor răsfrânge asupra domnitorilor români, nevoiți să plătească un tribut din ce în ce mai consistent.

În acest sens, cronicarul moldovean Miron Costin avea să noteze un secol și jumătate mai târziu: „Ce sosiră aceste cumplite vremi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi de suspinuri.”

Publicitate

Sursa: descopera.ro

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes