Connect with us
Publicitate

Administrație

28 de proiecte sportive „se bat” pentru cei 2,65 milioane de lei alocaţi de Primăria Braşov prin Ghidul de finanțare pentru sport

Publicat

pe

Primăria Brașov a publicat în cursul zilei de miercuri, 26 aprilie, lista proiectelor sportive eligibile pentru finanțare nerambursabilă prin Ghidul de finanțare aprobat de Consiliul Local. În acest an au fost depuse 38 de proiecte, dintre care 28 au intrat în a doua etapă,  cea de evaluare tehnică și financiară, care se încheie în 11 mai.

Publicitate

„Practicarea sportului – atât la nivel profesionist, cât mai ales la nivel de masă – înseamnă garanția sănătății unei comunității. Numărul mare de proiecte depuse sunt o dovadă că suntem pe calea cea bună. Asta cu atât mai mult cu cât o parte importantă a lor vizează copiii și juniorii sau sportul de masă. Suntem într-o perioadă în care putem revigora practicarea sportului, atât la nivel profesionist, cât și amator. Pe lângă finanțarea acestor proiecte, am demarat un program amplu de investiții în infrastructura pentru sportul profesionist, școlar și amator, achiziții de echipamente și dotări care să răspundă nevoilor tuturor celor care vor să practice un sport”, a precizat primarul Allen Coliban.

Cele 28 de proiecte eligibile acoperă o gamă variată de discipline, atât la nivel de performanță, cât și de masă, de la natație la atletism, karate, fotbal, handbal, baschet, tir sau ciclism.

După etapa de analiză, evaluare și selecție a cererilor de finanțare, făcute de către Comisia de selecție, se vor stabili proiectele care vor primi finanțare, în funcție de punctajele obținute.

Publicitate

Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care capacitatea  de implementare și  palmaresul solicitantului, relevanța proiectului pentru Brașov, în cazul sportului de performanță, sau măsura în care proiectul, prin scopul, obiectivele și activitățile propuse contribuie coerent la soluționarea problemei și nevoilor specifice ale beneficiarilor, în cazul sportului de masă.

Valoarea totală aprobată în bugetul local al municipiului Brașov pentru finanțarea proiectelor din domeniul sportiv este de 2.650.000 lei. Capitolul „Sportul de performanță“ va primi 1.855.000 lei, din care 556.500 lei pentru susținerea programelor sportive dedicate exclusive copiilor și juniorilor. Sportul de masă are alocată suma de 795.000 lei, din care 238.500 lei exclusiv pentru programele dedicate copiilor și juniorilor.

„Sportul de performanță“ li se adresează cluburilor sportive pentru selecția, pregătirea și participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate deosebite pe plan intern și internațional, dar și pentru organizarea de evenimente publice de interes național și internațional.

„Sportul de masă“ are ca scop dezvoltarea sportului pentru toate categoriile de practicanți, prin organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber și a educației pentru mișcare a întregii colectivități.

Municipiul Brașov finanțează proiectele din domeniul sportiv care se înscriu în obiectivele și liniile de finanțare amintite, în limita sumei de 200.000 lei/proiect pentru „Sportul de performanță“ și 100.000 lei/proiect pentru „Sportul de masă“.

Publicitate

Pentru a obține finanțare, un solicitant trebuie să asigure minim 10% din valoarea finanțării solicitate în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023.

Proiectele trebuie implementate în perioada 29 mai – 15 noiembrie 2023

Proiecte sportive declarate eligibile

Nr. Crt. Denumire solicitant Titlu Proiect Linia de finanțare
1 Asociația Clubul Sportiv Cetatea Brașovia Brasov Running Festival Performanță
2 Asociația Club Sportiv Hyperion Brașov Cupa Hyperion – Natație Performanță
3 Asociația Club Sportiv Karate Brașov Promovarea practicării karate-ului ca sport de performanță în cadrul Asociației Club Sportiv Karate Brașov Performanță
4 Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis Brașov Brașov Tennis Trophy Performanță
5 Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis Brașov Brașov Cup Performanță
6 Club Sportiv Avatar Brașov Handbal masculin Juniori Performanță
7 Club Sportiv Șah Club Brașov Grand Prix România- Brașov Chess Classic 2023 Performanță
8 Asociația Clubul Sportiv Cetatea Brașovia Transylvania 10K International Performanță
9 Asociația Club Sportiv Auto Blic Tess Rally Brașov Ediția 52 Performanță
10 Clubul Sportiv Arte Marțiale SHIN-DOJO Brașov Pregătire centralizată Performanță
11 CS Karate JKA din România Si tu poți fi un campion karate WUKF 2023 Performanță
12 Asociația Club Sportiv KIDS Tâmpa 2015 Brașov Kids Tâmpa Brașov – performează în fotbal Performanță
13 Asociația Baschet Club Galactica Brasov Galactica U15 Performanță
14 Clubul Sportiv Țara Bârsei 2011 Brașov Atleți spre performanță Performanță
15 Clubul Sportiv Energic Karate Brașov Performanță – A.C.S. Energic Karate Brașov, ediția a II-a Performanță
16 Asociația Clubul Sportiv ”Pro dance Studio” Excelență prin antrenament: Participarea la competiții internaționale și dezvoltarea abilităților sportivilor Performanță
17 Asociația Clubul Sportiv Kronstadt Cycling Campionatul balcanic de downhill – Up to Postăvarul – Brașov 2023 Performanță
18 Asociația Club Sportiv Transilvania Brașov Susținerea handbalului juvenil Performanță
19 Asociația Clubul Sportiv Hot Moves Kronstadt Grand Ball Performanță
20 Clubul Sportiv Universitar Performanță în Karate SKDUN 2023 Performanță
21 Clubul Sportiv Universitar CSU Brașov: Tir Sportiv – Speranță la un viitor. Performanță
22 Fundația Comunitară Brașov Bucuria Comunității – Eveniment conex Brasov Heroes, cursa cu obstacole a comunității Sportul de masă
23 Club Sportiv JoyBike BIKE’S Cool Powered by Poiana Sportul de masă
24 Asociația Handbal Club Veraflor Brașov Incluziune și educație prin Sport Sportul de masă
25 Asociația Baschet Club Hoops Brașov Baschet fără limite Sportul de masă
26 Asociația Cetatea Brașovului Linia 20 Sportul de masă
27 Asociația Cetatea Brașovului BikeRace Brașov 2023 Sportul de masă
28 Asociația Internațională a Sportivilor Manager Cup Tennis 2023 Sportul de masă

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes