Connect with us
Publicitate

Fapt divers

22 noiembrie 1987 – Ziua când trei studenţi ai Facultăţii de Silvicultură din Braşov solidarizează cu protestele muncitorilor de la Steagu Roşu. Sunt exmatriculaţi şi angajaţi ca muncitori necalificaţi

Publicat

pe

22 noiembrie 1987 – un grup de 3 studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov – Cătălin Bia, Lucian Silaghi și Horea Șerban – protestează contra arestării muncitorilor de la „Steagu Roşu.”

Publicitate

Cei trei sunt imediat arestaţi şi anchetaţi. Sunt exmatriculaţi din facultate şi trimişi în oraşele natale unde sunt angajaţi ca muncitori necalificaţi. Vor fi reînmatriculaţi în septembrie 1989.

Lucian Claudiu Silaghi (n. 12 aprilie 1965, Marghita). În 1983 este admis la Facultatea de Silvicultură și Exploatări forestiere din Brașov. În 22 noiembrie 1987 este arestat. În 23 noiembrie 1987 este exmatriculat din facultate și i se impune domiciliu obligatoriu la Oradea. În 1989 este reprimit la facultate

Georgeta Pop: Care a fost momentul și de ce ați intrat în conflict cu autoritățile comuniste?

Publicitate

Lucian Claudiu Silaghi: Momentul poate fi identificat foarte exact și este vorba de data de 22 noiembrie 1987, la exact o săptămână după revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni, când, împreună cu alți doi buni prieteni și colegi de facultate… Este vorba de Cătălin Bia din Cluj și de Horea Șerban din Oradea… Deci când m-am alăturat acestora în susținerea unei pancarte cu înscrisul: „Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”. (…)

Deci, acest moment în care am intrat în conflict cu autoritățile poate fi foarte exact identificat, însă, pentru a ajunge într-un astfel de moment, au fost necesare, practic, ore de discuții, ani întregi, care, pur și simplu, au pregătit pe undeva acest moment. (…) Noi purtam discuții care, la un moment dat, ajungeau la paroxism și care se încheiau cu aceeași concluzie: Bine, noi suntem niște băieți care punem foarte bine diagnosticul, dar, până la urmă, ne limităm la a constata. Nu facem nimic. Deci, o chestie absolut sterilă! Și treaba asta începea să lucreze, începea să ne frământe. (…)

Au urmat apoi (după 15 noiembrie 1987) discuții între cei care eram foarte apropiați din grupa 3401, pentru că, vă dați seama, ne luam totuși niște măsuri de precauție. Nu s-a pus problema să mergem de la om la om, de la student la student, în complexul studențesc Memorandului și să încercăm să-i conștientizăm. Erau tot așa discuții: Ce să facem? Cum putem să-i ajutăm pe acești oameni?

Cine erau protagoniștii? Cătălin Bia, Horică Șerban… Sebastian Stroe… Hanganu Leonard… Lang Anton… (…) Arti Iuhasz… (…)

Cert este că a venit ziua de 22 noiembrie… (…) Când am ajuns în fața cantinei (…) în față, pe bancă, l-am văzut pe prietenul și colegul meu Cătălin Bia. Stătea cu o pancartă pe care scrisese: „Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”.

Publicitate

Cătălin nu ne-a prevenit despre treaba asta. Deci, așa cum am spus și în anchetă, în ceea ce ne privește pe noi, cei doi care ne-am așezat lângă, n-a fost o treabă premeditată. (…) Era o pancartă pe care o ținea așa desfășurată. Și scrisese cu o cariocă de culoare albastră, dacă bine-mi aduc aminte, albastru-vernil: „Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”.

Pentru că acestea erau zvonurile și nu aveam motive să credem că lucrurile nu vor sta așa. La momentul respectiv zvonul era foarte credibil. De o săptămână apăruseră în complexul Memorandului patrule de milițieni cu câini-lup, care patrulau aproape permanent. Și, mai mult decât atât, chiar și în Brașov. Cel puțin zona centrală din fața Casei de modă, Modarom se cheamă acum, era împânzită de milițieni…

Și știu că în acel moment l-am văzut pe Cătălin. Eu ar fi trebuit s-o iau la stânga. N-am ezitat nicio clipă. Foarte scurt timp am avut următoarea problemă. Mi-am zis așa: Ce vei spune copiilor tăi dacă te vei face că nu-l vezi și-l vei ignora? Și am făcut pașii ăștia, niște trepte și m-am așezat lângă Cătălin.

Fragment din interviul nr. 1594 din AIOCISAC realizat de Georgeta Pop la 26 februarie 2003.

Cătălin Bia (n. 11 ianuarie 1965, Cluj). În 1983 intră la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov. Arestat în 22 noiembrie 1987. În 23 noiembrie 1987 este exmatriculat din facultate. Până în septembrie 1989 lucrează la antrepriza de construcții din Cluj într-o echipă de zidari. În septembrie 1989 este reprimit la Facultatea de Silvicultură.

„…Am aflat că directorilor de întreprinderi din Braşov li s-a cerut să-şi dea acordul pentru condamnarea la moarte a celor socotiţi vinovaţi.

Publicitate

Veste mi-a întărit hotărârea de a-mi manifesta public dezacordul faţă de acest apogeu al barbariei. Nu am mai spus nimănui ceea ce doream să fac, dar am încercat să pregătesc atmosfera din Complexul studenţesc. Într-o noapte am scris pe pereţii din Complex, în trei locuri, „Solidaritate.” Am împrăştiat în câteva cămine manifeste scrise de mână: „Muncitorii arestaţi pot să moară. Noi ce facem?” Urmăream reacţia celor care le citeau.

Am ales unul din momentele cele mai aglomerate din Complex, într-o zonă de mare afluenţă a studenţilor de la mai multe facultăţi: ora prânzului în cantina studenţească.

Vedeam încărcătura patetică a actului meu, dar credeam că solidaritatea cu o răbufnire, care în condiţiile mizere de trai era oricând posibilă, este o cale foarte bună pentru a ataca sistemul comunist ce ajunsese la o vădire a lipsei de legitimitate: partidul ce-şi zicea „al muncitorilor” ajunsese să-i omoare pe muncitori.

Duminică, în 22 noiembrie, pe la ora 12, m-am aşezat pe o bancă de la intrarea în cantina Complexului studenţesc Memorandum, cu o bucată mare de carton având inscripţia „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”

Au trecut prin fața mea studenți cunoscuți sau necunoscuți, speriați, uimiți, stingheriți.

Publicitate

Venind de la masă, s-a apropiat colegul meu de an Lucian Silaghi. A citit inscripţia, m-a mângâiat pe spate şi m-a întrebat:

-Te-ai gândit bine?

I-am răspuns:

-Da.

A avut o tresărire, n-a mai zis nimic şi s-a aşezat lângă mine.

Publicitate

Din cantină a ieşit alt coleg al meu, Horea Şerban. N-a spus nimic, aşezându-se în dreapta.

Studenții treceanu, unii reveneau, începuseră să discute. Horea mă apăra

-Lăsați-l în pace! S-a gândit bine!

Am stat acolo cam 20 de minute. Între timp, cineva a anunțat Miliția, probabil și Securitatea.

A venit un milițian. A întrebat:

-Sunteți împreună?

Lucian și Horea au răspuns.

-Da.

Ne-a cerut buletinele și ne-a spus să-l urmăm, dacă încercăm să fugim, trage cu pistolul.

(…) Am fost duşi în garajul Complexului studenţesc. La poarta garajului s-au strâns câteva zeci de studenţi care cereau eliberarea noastră.” (Cătălin Bia, 3 iunie 1997, ACIMS, dosar nr. 264; publicat și în Mihai Arsene, Dosar Braşov 15 noiembrie 1987, vol I, pag. 153-154)

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes