Două accidente grave, aproape trase la indigo, s-au petrecut, în această seară, în județul Brașov. Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 18.00, pe strada...
Două aeronave cisternă, care aparțin Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii au fost surprinse astăzi în timp ce efectuau zboruri deasupra Brașovului. Cele două avioane...
Reprezentanți ai peste 14 asociații și fundații din Brașov, alături de persoane fizice, reprezentanți ai mediului de afaceri și angajați ai serviciilor Primăriei, au participat astăzi...
Aproximativ 300 de militari din cadrul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” participă alături de Contingentul Militar Polonez cu peste 60 de mijloace tehnice, în perioada 25.02-...
Deși se află departe de casă și duc dorul părinților, dar și al pământului în care s-au născut, cei 11 copii din Ucraina care au rămas...
IAR Braşov a înregistrat în 2021 un profit net de 22,68 milioane lei, cu 33,23% mai mic comparativ cu cel din 2020, conform datelor financiare preliminare...
Universitatea Transilvania va încerca să ofere tot sprijinul necesar refugiaţilor ucraineni, însă este nevoie de „luciditate şi coordonare” din partea autorităţilor statului în activităţile de cazare...
O tânără de 25 de ani a suferit un traumatism la coloana vertebrală după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc din Zărneşti....
În dimineața zilei de 26 februarie, agenția de presă din Rusia, RIA Novosti, unul dintre principalele motoare ale propagandei rusești, a publicat articolul planificat anterior „Ofensiva...
În aceste momente de răstriște, Râșnovul vine în sprijinul refugiaților ucrainieni. Cei care au nevoie de sprijin în aceste zile pot apela cu încredere la ajutorul...
Comentarii recente