Eveniment
2.500 de constructori, inclusiv din Braşov, protestează în fața Guvernului

Protestatari sunt din toate județele țării, inclusiv din Mureș, Brașov, Harghita și Covasna. Aceștia sunt nemulțumiți de intenția guvernanților de a elimina facilitățile fiscale care există în sectorul construcțiilor, dar și în alte sectoare ale economiei, care vor duce la creșterea cheltuielilor pentru angajatori și scăderea salariilor pentru angajați.
Aceste facilități ar fi trebuit să fie eliminate gradual, în termen de 3 ani, așa cum și-a asumat Guvernul prin PNRR, și nu peste noapte, spun sindicaliștii. Deja angajatorii au cheltuieli foarte mari și au început să renunțe la contractele publice, iar în cazul în care vor fi eliminate stimulentele fiscale, instabilitatea se va accentua, mai spun aceștia, transmite radiomures.ro.
Protestul de astăzi, programat între orele 9,00 și 13,00, este un avertisment pentru Guvern, precizează secretarul Federației Generale a Sindicatelor ”Familia”, Gabriela Sterian: „În mod, normal, calendarul așa cum a fost asumat de Guvern, trebuia să includă eliminare graduală a facilităților fiscale între 2025 și 2028 și, practic, peste noapte, fără un plan de implementare, fără un plan de impact, a apărut această intenție a Guvernului de a le elimina. Această ieșire în stradă este o atenționare pentru guvernanți de a renunța la această idee nebunească. Sunt protestatari din absolut toate județele țării, atât din zona de construcții cât și din industria prelucrătoare, drumuri, poduri, avem lângă noi patronat, Casa Socială a Constructorilor, Blocul Național Sindical, producătorii de tâmplărie și termoizolații…”
Potrivit calculelor efectuate de sindicatele din domeniu, salariul minim net acordat lucrătorilor din firmele de construcții ar scădea cu 780 de lei dacă Guvernul elimină facilitățile fiscale în vigoare pentru acești angajați.
La această dată, guvernanții analizează introducerea unor măsuri pentru diminuarea deficitului financiar, printre care și eliminarea facilităților acordate în domeniul construcțiilor privind plata asigurărilor de sănătate, a impozitului și a unei contribuții asiguratorii.
Prin ordonanță de Urgență, salariul minim din domeniul construcțiilor este de 4.000 de lei brut cu scutirile fiscale specifice domeniului până în 2028.
-
Evenimentacum 2 zile
Călin Donca rămâne în arest. Curtea de Apel Brașov a respins contestația făcută de omul de afaceri. Magistrații au decis, în schimb, să o lase în libertate pe contabila milionarului. Ea va fi cercetată sub control judiciar
-
Evenimentacum 3 zile
Călin Donca va petrece încă o noapte în spatele gratiilor. Magistrații de la Curtea de Apel Brașov se vor pronunța abia mâine în legătură cu contestația la măsura arestului preventiv. În fața instanței, milionarul a cerut să fie lăsat liber pentru a avea grijă de familie
-
Evenimentacum 2 zile
Scandal uriaș în fața Primăriei Făgăraș. În jur de 100 de elevi s-au luat la bătaie pe stradă sub privirile polițiștilor care păreau depășiți de situație
-
Socialacum 3 zile
Cele 54 de sirene din Brașov și Poiana Brașov vor fi testate, în această săptămână. Când vor fi pornite sistemele de alarmare
-
Socialacum 2 zile
Un nou post a fost scos la concurs la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Ce condiții trebuie să îndeplinească potențialii candidați
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Brașov a furat mașina unui prieten, s-a plimbat cu ea pe străzile din oraș, iar apoi a înapoiat-o proprietarului. Acum, individul s-a ales cu dosar penal
-
Turismacum 2 zile
Taxă pentru românii care își petrec concediile în străinătate. Este propunea făcută de unele patronate din turism. Ministrul Economiei spune că o astfel de idee nu a fost discutată în coaliție
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Inconștiență fără limite. Trei adolescenți s-au urcat pe o trotinetă electrică și s-au plimbat pe străzile din Brașov. Imaginile postate pe internet au devenit virale