Administrație
Şoferii care timp de 3 zile, la proteste, au oprit circulaţia pe pe Bulevardul 15 Noiembrie au fost pedepsiţi de poliţişti. S-au dat amenzi de aproape 10.000 de lei şi s-au suspendat 5 permise
19 șoferi care au împiedicat ori au îngreunat traficul pe durata protestelor din ultimele zile s-au ales cu dosare penale, după ce polițiștii brașoveni au efectuat verificări în vederea identificării persoanelor participante și stabilirii legalității activităților desfășurate, anunță Radio România Brașov FM.
“Din primele verificări, au fost identificați 19 conducători auto, ai căror autovehicule au îngreunat sau împiedicat circulația pe drumurile publice, punând în pericol siguranța circulației celorlalți participanți la trafic. Cu privire la aceste aspecte, polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale în care efectuează cercetări relativ la săvârșirea infracțiunii de «împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice», dosare instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care vor fi propuse soluții legale la finalizarea cercetărilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, comisarul Alina Ivan.
În afara dosarelor penale, polițiștii au aplicat și sancțiuni contravenționale celor care au încălcat legea. Astfel, polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 5 permise de conducere. De asemenea, oamenii legii au aplicat, până în acest moment, 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.300 lei pentru încălcări ale prevederilor legislației în domeniul rutier, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid -19.
În vederea stabilirii participației și răspunderii contravenționale, au fost invitate la sediul poliției 75 de persoane Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov continuă activitățile de identificare a persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.
sursa: Radio România Brașov FM
video: Radio România Brașov FM
-
Evenimentacum 3 zileAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Evenimentacum 3 zileVIDEO/ Cursă ilegală, accident grav pe un bulevard din Brașov! Un tânăr de 27 de ani a fost reținut după ce mașina a lovit un stâlp
-
Economicacum 3 zileCriză la IAR Brașov: Pierderi de 98 milioane lei pe bursă în timp ce indemnizațiile conducerii explodează
-
Evenimentacum 3 zileCălin Georgescu, de la celulă la sufragerie! A scăpat de arestul preventiv și merge în arest la domiciliu
-
Socialacum 3 zile„Stop violenței împotriva femeilor!” Marș organizat la Brașov pe 17 octombrie
-
Fapt diversacum 3 zileFOTO / Peste 57.000 de lei din amenzi: Factura scumpă plătită de pasionații de ATV-uri în pădurile Brașovului
-
Administrațieacum 3 zileUn nou Serviciu de Evidență a Persoanelor a fost inaugurat la Sâmbăta de Sus
-
Utilacum 2 zileRATBV: Traseul liniei 36, deviat temporar în cartierul Tractorul din cauza unor lucrări


