Util
16.400 de copii vor învăţa în grădinițele din județul Brașov din toamnă

În urma unei analize asupra datelor demografice și de migrație a populației, puse la dispoziție de Direcția Județeană de Statistică Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov a prevăzut în oferta educațională pentru anul școlar 2021-2022, 16.400 de locuri în grădinițele din județ, suficiente pentru cuprinderea tuturor copiilor cu vârstă preșcolară în acest nivel de învățământ.
Analizând solicitările din ultimii ani pentru acest nivel de învățământ, cele mai multe locuri au fost alocate grupelor mari, cu program prelungit, 3.512.
În perioada 17 – 30 mai au loc reînscrierile copiilor care au frecventat grădinița în anul școlar curent. Părinții pot depune la unitățile școlare cu nivel preșcolar cereri de reînscriere în format fizic sau online. Acestea vor fi soluționate până la data de 31 mai.
Pentru înscrierea copiilor care nu au frecventat grădinița în anul școlar curent, părinții au la dispoziție 12 zile, în perioada 31 mai – 11 iunie. Aceștia își pot exprima opțiunile de înscriere, conform metodologiei, la maxim trei unități școlare cu nivel preșcolar, completându-le în ordine descrescătoare a preferințelor, de la cea mai dorită la cea mai puțin dorită. Cererile se depun la unitatea școlară trecută pe primul loc în fișa de opțiuni.
Prima etapă se încheie în 25 iunie, copiii fiind admiși, în limita locurilor disponibile, în ordinea opțiunilor, la una din unitățile școlare pentru care au fost exprimate opțiuni.
Părinții ai căror copii nu au fost admiși la niciuna din unitățile școlare pentru care au optat în prima etapă, din lipsă de locuri, pot participa la cea de-a doua etapă, în perioada, 28 iunie – 16 iulie.
Între cele două etape de înscriere, Comisia județeană de înscriere analizează gradul de ocupare a locurilor și ajustează planul de școlarizare astfel încât să poată fi soluționate toate cererile de înscriere.
-
Evenimentacum 2 zile
Călin Donca rămâne în arest. Curtea de Apel Brașov a respins contestația făcută de omul de afaceri. Magistrații au decis, în schimb, să o lase în libertate pe contabila milionarului. Ea va fi cercetată sub control judiciar
-
Socialacum 3 zile
Cele 54 de sirene din Brașov și Poiana Brașov vor fi testate, în această săptămână. Când vor fi pornite sistemele de alarmare
-
Evenimentacum 3 zile
Călin Donca va petrece încă o noapte în spatele gratiilor. Magistrații de la Curtea de Apel Brașov se vor pronunța abia mâine în legătură cu contestația la măsura arestului preventiv. În fața instanței, milionarul a cerut să fie lăsat liber pentru a avea grijă de familie
-
Evenimentacum 2 zile
Scandal uriaș în fața Primăriei Făgăraș. În jur de 100 de elevi s-au luat la bătaie pe stradă sub privirile polițiștilor care păreau depășiți de situație
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Brașov a furat mașina unui prieten, s-a plimbat cu ea pe străzile din oraș, iar apoi a înapoiat-o proprietarului. Acum, individul s-a ales cu dosar penal
-
Socialacum 2 zile
Un nou post a fost scos la concurs la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Ce condiții trebuie să îndeplinească potențialii candidați
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Inconștiență fără limite. Trei adolescenți s-au urcat pe o trotinetă electrică și s-au plimbat pe străzile din Brașov. Imaginile postate pe internet au devenit virale
-
Socialacum 3 zile
Dan Air anunță pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului de 12 ore al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav. Conducerea companiei aeriene cere autorităților prelungirea orarului de funcționare al aeroportului