Connect with us
Publicitate

Eveniment

14 pacienţi internaţi la Spitalul din Făgăraș au fost daţi afară din unitatea medicală pentru că saloanele se transformă în secţie Covid

Publicat

pe

O imagine plină de cinism a fost astăzi, 10 august 2022, la Compartimentul Recuperare medicală, medicină fizică și balneologie de la Spitalul Municipal Făgăraș. Pacienții internați de numai o zi au fost dați afară din unitatea medicală. 14 pacienți au fost obligați să renunțe la tratamentul absolut necesar care se întindea pe două săptămâni și să plece acasă. Cu toate că se știa că timp de 6 luni ei nu vor mai putea beneficia de proceduri și medicație.

Publicitate

Compartimentul se transformă în secție Covid. A fost decizia conducerii spitalului luată marți, 9 august și pusă în aplicare miercuri, 10 august, transmite monitorfg.ro. Jurnaliştii de la Monitorul de Făgăraș au încercat să obțină o explicație de la factorii de decizie din Spitalul Municipal Făgăraș.

  • Membrii consiliului de administrație nu au luat o decizie în acest sens, așa cum susțin ei.
  • Managerul Pandrea Mihaela a emis decizia și și-a luat concediu.
  • Medicul de la Compartimentul Recuperare medicală era ocupat cu externările, așa cum a spus. „Nu pot să vă dau explicații, vorbiți la conducere pentru că ei știu totul“ a spus dr. Tudoran Stoenică Alin Mihai.
  • Dr. Elena Beldescu, șeful Compartimentului Boli infecțioase, a declarat că în compartimentul pe care-l coordonează sunt internate 14  persoane cu Covid. Acest compartiment are capacitatea de 20 de paturi. „Avem 14 pacienți internați acum în secția infecțioase. Este un val acum de bolnavi“ a spus dr. Elena Beldescu.

Saloanele au rămas goale

Oricum, miercuri, 10 august, la ora 13.00, pacienții au fost deja externați, iar saloanele au rămas goale. Doar angajații mai mișunau pe holuri. În schimb nicio internare pentru bolnavii cu Covid.

Publicitate

Compartimentul Recuperare medicală, medicină fizică și balneologie de la Sitalul Municipal Făgăraș are 28 paturi deservite de 20 de angajați: 5 asistenți medicali, 5 infirmiere, 2 kinetoterapeuți, 3 asistenți balneo, 4 maseuri și un medic. Decizia care a dat peste cap buna funcționare a acestui compartiment este semnată de managerul Pandrea Mihaela și directorul medical Ursu Adina și a fost remisă medicului de secție Tudoran Stoenescu Alin Mihai. Așa cum arată situația, acesta din urmă s-a conformat deciziei fără să-și apere pacienții și subalternii.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes