Connect with us
Publicitate

Administrație

130 de milioane de lei costă transformarea fostului depozit de deşeuri Timiş – Triaj în pădure de ienupăr

Publicat

pe

Proiectul de închidere şi transformare a fostului depozit de deşeuri industriale de deşeuri industriale de la Timiş – Triaj va fi dezbătut, din nou, în şedinţa de plen a Consiliului Local Braşov. Astfel, în plenul din 31 ianuarie intră la vot noii indicatori tehnico-economici ai investiţiei. Conform proiectului de hotărâre, valoarea totală a proiectului este estimată la 129.762.375 lei inclusiv TVA, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.

Publicitate

Costul total al investiţiei este mult mai mare decât cel din anul 2021, aprobat tot printr-o hotărâre de Consiliu Local, respectiv 30.833.638 lei, inclusiv TVA, transmite bzb.ro.

De ce a crescut valoarea investiţiei

Reprezentanţii Primăriei Braşov au explicat valoarea proiectului a crescut din cauza majorării preţurilor, dar şi ca urmare a apariţiei unor lucrări suplimentare. Mai exact, conform noului proiect, va fi realizat un zid de sprijin, pentru stabilizarea unei porţiuni a corpului depozitului, iar de pe latura dinspre strada Narciselor va fi relocată o cantitate mai mare de deşeuri decât cea calculată iniţial.
Pe lângă aceste lucrări suplimentare vor fi realizate şi cele stabilite iniţial, respectiv modelarea depozitului (corecţii ale pantelor), acoperirea lui cu mai multe straturi de sol (ultimul dintre ele vegetal) şi amenajarea unor sisteme de captare a apelor pluviale.

Publicitate

Ce arbuşti vor fi plantaţi

La final, pe depozit va apărea vegetaţia şi se vor face amenajările specifice unei zone de agrement. Mai exact, se vor planta 16.531 de arbuşti pe o suprafaţă de aproximativ 82.656 mp, aceştia având un rol antierozional, cât şi unul peisagistic. Se va planta juniperus (ienupăr) cu densitatea de minim 1 buc/5 mp sau alţi arbuşti care să îndeplinească cerinţa de protecţie antierozională şi să aibă şi rol peisagistic. De preferat vor fi speciile verzi tot timpul anului şi rezistente la secetă.

Situaţia juridică a terenului, clarificată după mulţi ani de la sistarea depozitării

Depozitul de deşeuri industriale nepericuloase Timis Triaj a început să funcţioneze la sfârşitul anilor 1940 şi a fost utilizat pentru depozitarea deşeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oţelărie etc.). Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1992. Ulterior, în perioada 2002 – 2012, o firmă s-a ocupat de recuperarea deşeurilor reciclabile, iar în anul 2012 a fost sistată orice activitate la acest depozit.

Pe de altă parte, în memoriul tehnic aferent proiectului de hotărâre de Consiliu Local se arată că „proprietarul terenului până în 1990 a fost statul Român. Nu sunt informaţii privind proprietarul terenului pe care este amplasat depozitul în perioada 1990-2014. În perioada 2014-2016 s-a reglementat situaţia juridică a terenului şi se atestă apartenenţa la domeniul privat al Primăriei Municipiului Braşov, conform adresei nr. AR/21898/13.03.2018 trimisă de Primăria Municipiului Braşov către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În anul 2001 Consiliul Local al municipiului Braşov a aprobat elaborarea de către Energo Tech a unui Studiu de fezabilitate în vederea exploatării şi ecologizării rampei de deşeuri industriale Timiş Triaj. Din acest document rezultă că la acea dată Depozitul de deşeuri industriale nepericuloase Timiş Triaj trecuse în proprietatea Municipiului Braşov”.

Publicitate

Depozitul se regăseşte pe lista celor pentru care a fost deschisă procedura de infrigement împotriva României, alături de fosta rampă de deşeuri menajere, aflată la mică distanţă.

Mai ieftin…

Pentru comparaţie, extinderea şi modernizarea străzii Narciselor, drum care ar urma să lege Braşovul de Sânpetru, descongesionând astfel traficul rutier de pe strada 13 Decembrie din Braşov, e un proiect estimat la 115 milioane lei (sumă în care au fost luate în calcul şi exproprierile).

Traseul de cca. 2830 m al străzii porneşte din Braşov, de la sensul giratoriu ce leagă Str. Hărmanului, Str. Zaharia Stancu şi str. Narciselor, continuă pe lângă sediul RATBV, îndreptându-se apoi în linie dreaptă pe direcţia nord-nord-vest către Centura Braşov. În comuna Sânpetru se intersectează cu drumul judeţean DJ103. În proiectul de modernizare este prevăzută construirea unui pasaj subteran cu o lungime de 101,30 metri pe sub o colitoarea municipiului Braşov. De asemenea, artera, cu o lungime totală de 2,83 km (1,43 km pe teritoriul administrativ al Municipiului Braşov şi 1,4 km pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru), ar urma să fie asfaltată şi lărgită la 4 benzi de circulaţie

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes