Connect with us
Publicitate

Sport

1200 de alergători, din 13 țări, la startul Salomon EcoRun Moieciu 2024

Publicat

pe

Publicitate

Asociația Club Sportiv EcoRun, în colaborare cu Primăriile Moieciu și Fundata, organizează în localitatea Moieciu de Sus, concursul de Alergare Montană „Salomon EcoRun Moieciu”, eveniment de tradiție ajuns la a-13-a ediție.

Cei mai buni alergători sunt așteptați la Moieciu de Sus pentru o compeție care își dorește în primul rând să promoveze sportul și zona extraordinară de la poalele Munților Bucegi, ocazie inedită de a alerga într-un labirint al potecilor tradiționale.

1200 de alergători sunt așteptați să ia startul la Cros și la Maraton, steagurile multicolore ale tuturor celor 13 țări participante vor anima centrul satului. Aproximativ 600 de copii vor descoperi bucuria alergării și emoția unui start la cursele dedicate lor.

Am pornit evenimentul, noi, o gașcă de prieteni pasionați de natură, drumeție și alergare montană, plecând de la bucuria concursurilor la care am participat. Așteptăm cu nerăbdare emoția unui nou Start. Descoperim potecile din Moieciu și Fundata cu aceeași bucurie pe care de-abia așteptăm s-o retrăim împreună, primăvara, într-un weekend de alergare la Salomon EcoRun Moieciu.

Publicitate

Parcursul traseului este de o frumusețe aparte, sus-jos pe muchiile din împrejurimile satului Moieciu de Sus, oferind alergătorilor și susținătorilor oportunitatea de a descoperi cadrul natural și tradițional de la poalele munților Bucegi și Leaota. Ideea acestui maraton a pornit de la dorința de a face cunoscute aceste locuri și de a încerca să le conservăm și să le valorificăm prin încurajarea ecoturismului și a sportului.

Evenimentul va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de munte:

  • *Marathon: concurs destinat alergătorilor desăvârșiți și celor care doresc să-și depășească limitele; aproximativ 41 de kilometri, cu o diferență de nivel de cca +2300m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus. Timpul limita de sosire este de 9h de la Start.
  • *Cross: cursă destinată celor care preferă distanțele mai scurte sau care au început de curând alergarea și doresc să-și schimbe modul de viață, să devină mai activi. Va fi o cursă de 14 kilometri cu o diferență de nivel de cca +600m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus.
  • *EcoKids: Concurs destinat copiilor; în funcție de categoria de vârstă se vor parcurge diferite distanțe, cu startul și sosirea în Moieciu de Sus.

Există deja o comunitate tot mai numeroasă a celor pasionați de alergare montană. Alergarea este unul din cele mai simple sporturi, nu este costisitor și poate fi practicat la orice vârstă, indiferent de condiția socială sau materială.
Cursele de Maraton atrag tot mai mulți participanți în toată lumea, este o lupta cu propriile limite, înseamnă pregătire, planificare, autodepășire, prietenie.

Pregătește-te pentru Salomon EcoRun Moieciu, vino în 18 Mai 2024 să alergi și să te bucuri de primăvară sau doar să admiri peisajele extraordinare și să îi încurajezi pe alergători. Vei descoperi locuri inedite, poteci care traversează fânețe și păduri, odăi și case de un farmec aparte, peisaje colorate iar contrastul dintre verdele pășunilor și crestele înzăpezite ale Bucegilor îți vor da prilejul să nu simți oboseala. Vino și bucură-te de natură!

Cei mai buni alergători din lotul național de alergare montană vor veni la Moieciu: Bogdan Damian, Cristian Mosoiu, Leonard Mitrica, Viorel Palici, Ionut Zinca, Nicolae Balan, Szabolcs Istvan Gyorgy, Peter Herman, Madalina Florea, Ingrid Mutter, Andreea Piscu, Dumitrescu Adela, dar si Alex Corneschi, maratonist de șosea, campion Național Maraton (2021).

Inedit în acest an, vom parcurge în alergare chiar o parte din traseul folosit de sportivii de la mountain bike de la Campionatul European de MTB care a avut loc la Cheile Grădiștei Fundata chiar cu o săptămână în urmă, un eveniment cu adevărat impresionant.
Copiii se vor înscrie la Moieciu de Sus, în perioada 17-18 Mai pentru cursa destinată lor: EcoKids, aproximativ 600 de copii sunt așteptați la start. Inscrierea pentru copii este gratuită, tricouri colorate pentru ei și mult îndrăgita medalie de la sosire vor aduce bucurie.

Startul copiilor va avea loc Sâmbătă, 18 Mai 2024, după amiaza începând cu ora 16:00, în funcție de categoria de vârstă, întâi cei mai mici care vor alerga pe distanțe mai scurte, urmați de cei mai mari care vor alerga pe ulițele satului Moieciu de Sus.

Suntem mândri că împreună reușim să organizăm an de an acest eveniment, iar pentru un weekend, un sat micuț de munte găzduiește un festival al sportului și al naturii.”( Primaria Moieciu impreuna cu comunitatile din Moieciu si Funadata).

Accesul cu mașina în Centrul Satului Moieciu de Sus va fi dificil în ziua de 18 Mai, pentru o zi, un mic sat de munte va deveni Centrul Alergării Montane. Circulația va fi parțial restrictionată și recomandăm șoferilor să nu intre cu mașina în centrul satului.

Restricții impuse datorită desfășurării evenimentului internațional de alergare montană – Salomon EcoRun Moieciu 2024, cu sprijinul Serviciului Rutier din Cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov:

În data de 18.05.2024:

  • – pe DN73F drum national secundar in dreptul Statiunii Cheile Gradistei Moieciu, între orele 10.30-14.30
  • pe DC53 Moieciu de Sus Valea Bangaleasa si DC56 Moieciu de Sus Valea Popii in, între orele 08:00-19.00

PROGRAM

Salomon EcoRun Moieciu 2024

VINERI 17 Mai 2024:

  • 14:00 – 23:00  Preluarea pachetului de concurs, Înscriere EcoKids, validarea înscrierii (EcoRun PlayGround @ Vlahia Inn, Moieciu de Sus)
  • * Recomandăm celor prezenți în zonă să vină să ridice pachetul de concurs în această zi!

SÂMBĂTĂ 18 Mai 2024:

6:00 – 8:30 – Validare înscrierii si preluarea pachetului de concurs în zona EcoRun PlayGround @ Vlahia Inn

9:00  START 1 – centru Moieciu de Sus, CROSS alergătorii rapizi și MARATHON

9:20 START 2 – centru Moieciu de Sus, CROSS

  • In funcție de nivelul de pregătire si numărul de start alocat, vor exista 2 starturi diferite pentru cursele de Cross si Marathon, startul este scris pe numărul de concurs.
  • 10:30 – 11:00 Flower Ceremony pentru cursa de CROSS
  • 11:00 – 15:30 Time to Play – EcoRun Playground @ Vlahia Inn

Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de jocuri, hamace, muzică și alte surprize pregătite pentru toți. Continuăm distracția în alergare, la cursa destinata copiilor – EcoKids, la ora16:00

  • 11:00 – 20:00 Zonă de relaxare, Pasta Party, Muzică, Impresii în Zona EcoRun Playgroung @ Vlahia Inn
  • 10:00 – 14:00 Înscrieri EcoKids concurs destinat copiilor
  • 13:00 – 14:00 Flower Ceremony pentru cursa de Marathon
  • 16:00 – START EcoKids centru Moieciu de Sus
  • *starturi diferite în funcție de categoria de vârstă, cei mai mici vor alerga cu părinții.
  • 18:00 – Premiere EcoKids în zona dedicată – EcoRun Playground @ Vlahia Inn – Tombolă specială pentru toți participanții
  • 18:30 – 19:00 – Premiere Marathon & Cross – EcoRun Playground @ Vlahia Inn – Tombolă specială pentru toți participanții

DUMINICĂ 19 Mai 2024:

  •   9:00 – 11:00 Cafeaua de dimineață servită la Vlahia Inn – Zona EcoRun PlayGround
  • 11:00 – 15:00 Plimbare în zonă pe potecile din jur și demarcare traseu

Programul poate fi modificat iar aceste modificări vor fi anunțate pe site-ul evenimentului: www.ecorun.ro

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes