Connect with us
Publicitate

Eveniment

11 sesizări de natură penală după campania electorală din Braşov. Amenzi de aproape 5.000 de lei

Publicat

pe

În județul Brașov, pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților birourilor electorale.

După încheierea campaniei electorale au fost primite un număr de 11 sesizări, în care au fost semnalate posibile acte natură penală și contravențională, dintre acestea pentru șase au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 4800 lei, iar pentru trei situații au fost întocmite dosare penală, unde se vor cerceta posibilele încălcări ale legislației.

Preşedinții birourilor electorale ale secţiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Responsabilitatea președintelui secției de vot se întinde şi în afara localului secției de votare, până la o distanţă de 500 metri.

În ceea ce privește, atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne, așa cum în campania electorală, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate, și pentru astăzi la nivelul conducerii instituțiilor M.A.I. din județul Brașov au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice.
Pe această cale o serie de contravenții și infracțiuni electorale:

Publicitate

Contravenții:

  • Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în afara acestuia, până la o distanță de 500 metri, se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.200 și 3.000 de lei.
  • Distribuirea, inclusiv de către candidați, de băuturi alcoolice în secția de votare și în afara acesteia, pe o rază de 500 metri, dar și comercializarea și consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare se pedepsește cu amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.
  • Continuarea campaniei electorale prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum și sfătuirea alegătorilor, la sediul secțiilor de votare sau în jurul acestora pe o rază de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianțe politice, alianțe electorale ori candidați independenți se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.400 și 2.000 lei.
  • Cu amendă de la 600 la 1.000 de lei se sancționează prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, cu excepția însoțitorului solicitat de alegător, din motive temeinice constatate de președintele biroului electoral al secției de votare.
  • Aceeași amendă se poate aplica și persoanelor care refuză accesul în localul de vot al membrilor și operatorilor de calculator ai biroului electoral al secției de votare, candidaților, persoanelor acreditate potrivit legii, jurnaliștilor și persoanelor care își exercită dreptul de vot.
  • De asemenea, alegătorii care își fotografiază sau filmează prin orice mijloace buletinul de vot, în timpul exercitării dreptului de vot, riscă o amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei.

Infracțiuni electorale prevăzute în Codul Penal

  • Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
  • Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Sunt exceptate bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
  • Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
  • Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

La alegerile de astăzi, au dreptul să voteze cetăţenii români care au peste 18 ani și cei 674 de români care chiar astăzi împlinesc 18 ani. De asemenea, pot vota, în aceleași condiții ca și cetățenii români, cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României.

Pentru alegerile europarlamentare, alegătorii pot vota la secțiile de votare la care sunt arondați, dar dacă nu se află în comuna, orașul, municipiul sau sectorul unde sunt arondați, pot vota la orice altă secţie de votare.

Atenție însă! Pentru autoritățile administrației publice locale, alegătorii pot vota numai la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința.

Vă reamintim că pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin documente de identitate valabile și doresc să voteze, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor și serviciile de evidență a persoanelor au program de lucru cu publicul și astăzi. Direcția Generală de Evidență a Persoanelor va avea program cu publicul până la ora 22.00.

Dacă aveți cunoștință sau informații cu privire la încălcarea normelor legale vă adresăm rugămintea să sesizați cel mai apropiat angajament al M.A.I. aflat în apropierea dumneavoastră sau prin apelarea numărului unic de urgență S.N.U.A.U. 112.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes