Social
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz

În fiecare an, pe data de 1 octombrie, întreaga lume trage un semnal de alarmă cu privire la cea mai răspândită formă de cancer, în rândul femeilor – cancerul la sân. Odată cu acest eveniment, autoritățile și asociațiile non guvernamentale fac numeroase campanii de conștientizare și îndeamnă femeile din toată lumea să facă periodic controale pentru că această boală poate fi tratată cu succes, dacă este descoperită la timp.
Pentru a marca Ziua luptei împotriva cancerului de sân și la Brașov autoritățile locale au decis ca în această seară clădirea primăriei, dar și literele de pe Tâmpa să fie colorate în roz. Aceasta este culoarea aleasă la nivel mondial pentru care simbolizează susținerea pentru femeile care au trecut prin această boală cumplită. Acest eveniment a fost marcat în România, pentru prima dată, în anul 2014, după ce Senatul a declarat că această maladie este o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial.
„Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în culoarea roz, duminică, 1 octombrie, pentru a marca . Momentul este un prilej pentru a crește gradul de conştientizare cu privire la cancerul de sân şi de a sublinia importanţa informării asupra acestei maladii, dar și de a reaminti că, printr-un control medical făcut la timp, maladia poate fi descoperită şi învinsă. Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei din întreaga lume. Cancerul de sân se poate trata cu succes în multe cazuri dacă se descoperă boala la timp. În România, mai puţin de 10% din noile cazuri sunt diagnosticate în fază incipientă. În lume, potrivit statisticii, la fiecare 14 minute o femeie moare din cauza cancerului la sân”, au declarat reprezentanții primăriei Brașov.
Studiile arată că la nivel global cancerul se situează pe locul 5 în topul riscului de deces în rândul femeilor. În toată lumea, peste 30% din totalul femeilor diagnosticate cu această boală au făcut forma de cancer la sân. Specialiștii spun că maladia se poate trata cu succes, în cele mai multe cazuri, dacă este descoperită la timp. 8 din 10 noduli la sân nu sunt canceroși, dar acesta este motivul pentru care este nevoie de controale periodice, pentru ca medicii să diagnosticheze dacă astfel de chisturi pot sau nu să pună viața pacientelor în pericol.
Potrivit Institutului Oncologic Bucureşti, aproape 6.000 de cazuri noi de cancer de sân sunt diagnosticate anual în România. Din păcate, cele mai multe femei care suferă de această boală, ajung la medic destul de târziu, adică în stadiul II sau III al bolii.
-
Entertainmentacum 3 zile
Patinoarul Olimpia, din Brașov, se deschide marți seară. Cât îi va costa pe brașoveni și turiști distracția pe gheață
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Administrațieacum 3 zile
FOTO / O nouă grădiniţă pentru 100 de copii va fi construită în cartierul Avantgarden din Braşov. S-a dat starul licitaţiei pentru proiectare şi construcţie
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Un nou protest la Carfil Braşov. Toţi angajaţii au întrerupt lucrul şi cer în faţa fabricii să fie lăsaţi să presteze ore suplimentare