

Compozitorul Marius Moga, care a fost în juriul concursului muzical “Vocea României”, a mers săptămâna trecută la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii, unde a avut parte de o mare surpriză…muzicală, scrie Cancan. În luna noiembrie, Marius Moga mărturisea că a compus o piesă împreună cu Bryan West, producătorul lui Nelly Furtado, în Los [...]

Mai mulţi membri Greenpeace au forţat intrarea în Ministerul Mediului, au reuşit să treacă de jandarmul de la poartă şi au intrat în biroul ministrului Mediului, unde protestează faţă de proiectul Roşia Montană, unul dintre ei legându-se cu un lanţ de un calorifer de birou. Surse din Ministerul Mediului au declarat, marţi, că “mai mult [...]

Tribunalul Braşov a disputat ieri două termene din saga administrării platformei de autocamioane Roman. Primul a avut loc dimineaţa, când reprezentanţii companiei Prefa SA, una din companiile omului de afaceri Ioan Neculaie, a cerut un termen mai apropiat în dosarul de insolvenţă în care este atrasă Pro Roman SA, administratorul platformei industriale. Primul termen – [...]

Proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor individuale, care au executat lucrări de reabilitare termică pe cheltuială proprie beneficiază de o reducere de 10%, de la plata impozitului pe clădiri. Reducerea se acordă timp de şapte ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor lucrărilor de reabilitare. În plus, proprietarii [...]

Cu două piese în top 100 cele mai difuzate piese din România în anul 2011, dintre care „Goodbye“ pe locul doi, şi sute de concerte în ţară şi în străinatate, trupa Fly Project lansează clipul celui mai nou hit – „Musica“. Piesa a strâns, de la momentul lansării până în prezent, peste 6,8 milioane de [...]

Jurnaliștii de la Daily Mail critică, într-un articol publicat azi, politica angajatorilor englezi care oferă mii de posturi românilor deși rata șomajului în Marea Britanie este tot mai mare. „În acest moment, Marea Britanie are aproximativ 2,68 milioane de șomeri, un record pentru ultimii 17 ani. În același timp, o agenție de recrutare din București [...]

Durata de infiintare a unei firme va fi redusa la maximum trei zile incepand cu saptamana viitoare, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) avand deja pregatite ordinele pentru aplicarea procedurii, a anuntat, luni, premierul Emil Boc. Incepand cu 6 februarie, asteptam punerea in aplicare a mecanismului de infiintare a unei firme in trei zile. Deja [...]

Crescătorii de animale din judeţul Braşov au avut un 2011 foarte bun, spune directorul DADR Braşov, Cătălin Achim. „A crescut efectivul de bovine cu peste 8%, ajungând la mai mult de 56.000 de vaci. Oamenii au preferat să îşi mărească numărul de vaci de lapte. A crescut şi numărul de ovine şi caprine, până la [...]

După ce a învins în prma partidă amicală, din stagiul de pregătire din Antalya, FC Braşov a terminat la egalitate al doilea meci de verificare : cu Belchatow, o echipă clasată în a doua parte a ierarhiei campionatului polonez. Ambele goluri au fost marcate din penalti, de Ilijoski (FC Braşov), în min. 41, respectiv Zewlakow, [...]

Preşedintele Traian Băsescu a primit marţi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, prilej cu care şeful statului a subliniat că au fost introduse în interiorul UE reguli apropiate de cele ale FMI. “Vă mulţumesc foarte mult pentru întâlnire. Doar ce m-am întors de la Bruxelles [...]
Marţi seara, candidatul independent la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Nicolae Ţucunel şi primarul Braşovului, George Scripcaru, au fost invitaţi…
Citeste tot articolul
Suedezul Greg Linqvist a ajuns la Braşov şi a fost prezentat ca antrenor principal al echipei Corona Braşov Fenestela 68. În sezonul…
Citeste tot articolul
Câştigătorul concursului “Românii au talent” a răspuns acuzaţiilor venite din toate părţile în ultimele zile, potrivit cărora este doar un şarlatan…
Citeste tot articolul
De multe ori aud în jurul meu replica: ”Ce, sunt nebun, ca să trebuiască să merg la psiholog??” și de fiecare dată…
Citeste tot articolul
Ingrediente: 150g carne o salata feliata 1/4 varza rosie feliata (circa 2 cesti) 150g fasole alba fiarta, clatita 1/2 cana ardei gras…
Citeste tot articolul
Catedrala Patriarhală îşi va sărbători hramul în ziua de cinstire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Astfel, luni, 21 mai 2012, pe…
Citeste tot articolul