
Campionatul Ligii I de fotbal a ajuns în faţa etapei a 9-a, în care FC Braşov va întâlni o echipă imprevizibilă, respectiv, Ceahlăul Piatra Neamţ. Într-adevăr, echipa lui ,,Pinalti” este ciudată, din moment ce a câştigat în deplasare, cu Petrolul şi cu Vaslui, dar nu a reuşit să treaca acasă de Concordia sau Pandurii. Cu [...]
Citeste tot articolul
Se împlinesc astăzi, 30 septembrie 2011, patru ani de când, prin voia lui Dumnezeu, Preafericitul Părinte Daniel a fost întronizat ca Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, în prezenţa Patriarhului României, a fost oficiată începând cu ora 11:30, în Catedrala Patriarhală slujba de Te [...]
Citeste tot articolul
Activităţile Patriarhiei Române în cel de-al patrulea an de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Cu toate că anul acesta atât societatea românească, cât şi Biserica s-au confruntat direct cu efectele crizei economice, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reuşit, prin energia, tenacitatea şi înţelepciunea cu care a coordonat activităţile Administraţiei Patriarhale, să demonstreze că, [...]
Citeste tot articolul
Cuvântul Preasfinţitului Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, rostit cu ocazia aniversării a patru ani de slujire în treapta de Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel Preafericite Părinte Patriarh, Înalt Preasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, Distinşi şi Onoraţi participanţi, Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi Consilieri ai Administraţiei Patriarhale şi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, La împlinirea a patru ani [...]
Citeste tot articolul
Sfântul Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, a cărui pomenire se face astăzi, 30 septembrie, de către Biserica Ortodoxă, s-a născut, după unele izvoare în anul 240, iar după altele în 257, în provincia Balhaven, din Armenia Mare. Părinţii săi erau păgâni şi făceau parte din familia regală a Armeniei, ocupând demnităţi importante în stat. Tatăl Sfântului [...]
Citeste tot articolul
Eurostat a anunţat vineri că estimarea iniţială privind inflaţia din septembrie din zona euro este de 3%. Astfel, preţurile de consum au înregistrat în această lună cea mai abruptă creştere din octombrie 2008, transmite Bloomberg. Economiştii estimau stagnarea indicatorului la nivelul de 2,5% din august, potrivit unui sondaj Bloomberg. Analiştii Commerzbank au arătat, într-o analiză [...]
Citeste tot articolul
Noul Cod Civil intră în vigoare sâmbătă, 1 octombrie, urmând să îşi producă efectele imediat, însă procesele în instanţă pe baza noii reglementări vor începe probabil peste câteva luni. Odată cu Legea 287 din 17 iulie 2009 privind Codul Civil, la 1 octombrie intră în vigoare şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia, care [...]
Citeste tot articolul
De această dată, preţul de pornire este de 3,5 milioane de euro. Consiliul Judeţean Braşov încearcă din nou, pe 6 octombrie, să vândă pentru a patra oară clădirea Spitalului de Dermato-Venerice din centrul oraşului. De această dată, preţul de pornire este de 14,337 milioane de lei (aproximativ 3,5 milioane de euro) Consilierii judeţeni au adoptat [...]
Citeste tot articolul
Tudor Ciuhodaru a devenit, vineri, membru al Grupului parlamentar progresist din Camera Deputaţilor, înscriindu-se în Uniunea Naţională pentru Progresul României, se menţionează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. De profesie medic, Tudor Ciuhodaru a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi şi este membru al Comisiei pentru sănătate şi familie şi al Comisiei [...]
Citeste tot articolul
Campionatul Ligii Naţionale de handbal feminin programează la sfârşitul acestei săptămâni meciurile etapei a patra. Corona Braşov se va confrunta pe teren propriu cu una din echipele robuste ale campionatului, HCM Roman. În urma înfrângerii de la Galaţi, elevele Marianei Târcă par ambiţionate, după felul în care s-au pregătit la ultimele antrenamente şi doresc să [...]
Citeste tot articolul
“Sex, Drugs, Rock and Roll” de Eric Bogossian
Regia: Emanuel Pârvu. Scenografia: Bogdan Spătaru. Cu: Demis Muraru, Marius Cordoş, Maria Gârbovan, Marius Cisar, George Custură.
Afla detalii
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare pe noul ambasador al Federaţiei Ruse la Bucureşti,…
Citeste tot articolul
Al doilea meci al Coronei Braşov cu Dunărea Galaţi, în grupa de calificare pentru semifinalele campionatului naţional de hochei pe gheaţă a…
Citeste tot articolul
Cantaretul a povestit ca la mall l-a apucat o problema grava si avea nevoie urgenta la toaleta, pentru ca bause prea multa…
Citeste tot articolul
A.J.O.F.M. BRAŞOV LOCURI DE MUNCĂ VACANTE LA 20.02.2012 Informaţii suplimentare obtineti la sediul AJOFM Brasov din Str. Lunga nr.…
Citeste tot articolul
La Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov, a avut loc la 21 februarie 2012 o sesiune de informare în managementul serviciilor sociale, informează Ziarul…
Citeste tot articolul
Ingrediente: 500 g orez thai 150 g sunca 100 g ceapa 100 g morcov 100 g mazare congelata 3 oua 20 g…
Citeste tot articolul